The performes.

Fetita buburu.

Programul de reproductie ,,Poly"

                                                                                                                            de Chic Brooks

        Sunt cateva moduri de a obtine pui in plus de la un mascul deosebit. Modul in care ai construita crescatoria va determina numarul de pui pe care vei fi capabil sa il cresti si va determina numarul de perechi pe care le vei folosi ca parinti adoptivi. 

                 Sistemul 1

       Sa spunem ca aveti 8 perechi din care vreti sa scoateti pui. Cand ii imperecheati puneti impreuna 4 perechi, asteptati 6 sau 8 zile si apoi imperecheati si perechile ramase. Daca toate cele 8 femele au aceasi culoare este perfect- daca aveti 4 de un fel si 4 de un fel- este ok si asa. Daca sunteti norocosi masculul care il folositi ca si ,,Poly” nu o sa fie interesat de culoarea femelelor. 

        In acesti scenariu aveti nevoie de cel putin 9 compartimente identice. Unu pentru mascul si 8 pentru perechile imperecheate. 

        Cand primele 4 perechi au crescut puii de aproximativ 14 zile sau cand masculii incep sa cheme femelele-inlaturi masculii si puii din compartiment. Lasi femelele singure impreuna cu cuibul pentru 2 sau 3 zile- Acum ar trebui sa ai 4 femele singure.  

         Incepand din acest moment muti masculul ,,poly” in boxele femelelor, doar atat cat sa se calce. Daca prima femela nu il accepta, muta-l la urmatoarea. Dupa 1-2 ture prin toate boxele- toate femelele il vor accepta. Prezinta-l la 2 femele dimineata si la 2 in cursul zilei. 

         Nu ii permite sa ramana cu o femela mai mult decat este necesar, nu vrei ca cei doi sa devina atasati. 

          Cand al doilea ou este fertilizat la 4 ore dupa ce este depus primul ou- continui sa pui masculul ,,Poly” cu femelele doar pana cand ele depun primul ou.

          Inlatura din cuib primul ou depus (marcheaza-l cu un creion) si inlocuieste-l cu un ou de lemn.

          In urmatoarea dimineata, adu inapoi masculul original si puii. Masculul va fi foarte agresiv pentru jumatate de ora dar pana cand femela va depune al doilea ou el va fi gata sa continue munca de tatic pentru puii masculului ,,poly”.

          Acum te poti concentra pe celelalte 4 perechi. 

          Daca repeti operatiunea de doua ori o sa ai 16 pui de la masculii originali si 32 de la masculul ,,Polly”. O modalitate buna de a proba un mascul special asigurandu-ti totusi 16 pui din perechile de baza.

                    Sistemul 2

          Acest sistem necesita 4 indivizi identici+ masculul ,,Polly”.

          Incepi sa pui 4 femele ( de preferat de aceasi culoare) in compartimente, aseaza cuiburile si materialul de cuib in fiecare dintre compartimente.

           Incepand din a doua zi adu masculul ,,polly” la femela 1 de la 7 la 9 AM, apoi la femela 2 de la 9 la 12 am, apoi la femela 3 de la 12 la 16 pm si la femela 4 de la 16 pm pana la lasarea intunericului. 

            Muta masculul in compartimentul sau pe timpul noptii- repeta procedura pentru urmatoarele 8, 10 zile- sau pana cand femela depune primul sau ou. 

            Cand este depus si al doilea ou mutati-le sub parinti adoptivi. 

            Acum- lasati masculul in compartimentul sau pentru 5 zile si femelele in ale lor- incepeti aceasi rutina si in aproximativ 3 saptamani de cand ati inceput ar trebui sa aveti 16 oua. 

            Aveti nevoi si de 8 perechi de parinti adoptivi. 

            Inlaturati primele 4 femele si aduceti 4 noi, incercati din nou sa potriviti culorile- treceti prin aceleasi proceduri si in 6 saptamani o sa aveti 32 de oua. Asta daca merge totul bine. 

            Dupa ce femelele din a doua serie vor depune al doilea rand de oua aduce-ti primele 4 femele si reincepeti procedura. O sa aveti in jur de 64 de oua in 3 luni jumatate. 

             De pe 1 ianuarie pe 10 aprilie.

             Am descoperit ca sunt necesare 25 de perechi adoptive pentru a face fata acestui program, in special datorita diferentelor de timp in care depun femelele oua. 

             

             Sistemul 3

    

           Acesta este sistemul care il utilizam cel mai mult pentru voiajorii nostri:

 Avem 55 compartimente identice in crescatoria noastra principala. Este un lucru important care ne ajuta sa obtinem cat mai mult de la masculii nostri speciali. 

          Punem femelele in compartimente primavara devreme, avem grija sa fie aceleasi compartimente in care ele au crescut pui toamna trecuta- Chiar si fara masculi in 8 sau 10 zile vor incepe sa depuna oua (doar daca nu e vremea foarte rea). Acelora care nu prezinta nici un interes pentru cuib le vom pune pentru 1-2 zile masculul de anul trecut - acest lucru le va trezi- daca nu le vom inlocui.  

           Daca verifici fiecare femela zilnic vei fi capabil sa iti dai seama dupa aspectul ei cand va depune oua si sa actionezi. 

           Cand mai au 4-5 zile pana cand sa depuna primul ou vom incepe sa punem masculul ,,polly” cu ele doar atat cat sa le calce- apoi inlaturati-l si puneti-l cu alta femela. Din nou doar atat cat sa isi faca treaba.            

           Am avut cativa masculi care putea calca 5 femele la rand- cei mai multi o vor face cu 2 si majoritatea doar cu una - asteptati o ora si mutati-l la urmatoarea femela etc.

            Daca ai un mascul ,,poly” bun unul care nu se indragosteste usor si care nu bate femelele, poti obtine o gramada de pui cu sistemul asta. 

            Daca ai 10 sau 15 femele si 15 perechi de parinti adoptivi este posibil sa obtii 20-30 de oua in doua saptamani de la un singur mascul. 85-95% din ele vor fi fertile.  

            Daca masculul bate femela scoateti-l si duceti-l in compartimentul lui sa se linisteasca, de obicei o ora va fi de ajuns. 

            Datii o lingura de canepa/in/sofran si el isi va reveni la normal fiind gata pentru urmatoarea femela. 

             Daca am 15 femele - incerc sa le pun pe cele de aceasi culaore in rand- astazi il duc la 6 sau 8 albastre si maine la restul care sunt gute.

             Odata la doua zile va fi de ajuns- daca gresesti si nu il prezinti unei femele intr-un interval de 48 de ore daca va rata primul ou va fi al doilea fertil. Chiar si atunci cand o calca in ziua cand depune primul ou. 

           Concluzii

      

          Cea mai simpa si mai usoara cale ste sa lasati femelele sa creasca un rand de pui cu alt mascul. Cand  puii au 12-14 zile inlaturati masculii si puii in alta cusca. Femelele vor continua sa depuna oua la fiecare 10-12 zile. 

          Puneti masculul ,,poly” cu ele de 2-3 ori intr-un interval de 48 de ore inainte de a depune primul ou si poti obtine 6 de la fiecare intr-o perioada de 6 saptamani. 

          Un total de 8 oua nu va rani o femela sanatoasa- atata timp cat mineralele, calciul si vitaminele sunt disponibile pentru ele.

          Daca apar oua marmorate- inalturati femela si lasati-o in cusca de zbor pentru 2,3 saptamani sau chiar pentru tot anul. 

           Medicamente si sanatate

           Este foarte important ca femele sa primeasca calciu si minerale non stop, vitamine de 2 ori pe saptamana si o mancare care sa contina 16-17% proteine. 

           Masculii vor primi o lingura de canepa/in/sofranel, cateva picaturi de Avitron de doua ori pe saptamana- am facut asta cu ,,Red Poot” care avea 20 de ani - si ,,Iron Horse” care are 20 de ani si inca fertilizeaza fiecare ou. Bunicul sau a reprodus campioni cu 15 femele o perioada de peste 21 de ani. (Fiul sau in cursele de anul asta a castigat o cursa de 250 mile pentru Tony Vandenberg). 

            Cand sezonul de reproductie sa incheiat si pasarile sunt despartite in compartimente si inainte sa inceapa naparlirea le tratam dupa cum urmeaza:

1. 5 zile cu de Weerd’s B.S.  pentru cocci/tricho urmat de 2 zile vitamine, de Weerd sau Natural sau Vitapren. Multe sunt aproape la fel. Uleiul de usturoi dat pe mancare impreuna cu drojdie este bun odata sau de doua ori pe saptamana si imbunatateste calitatea penajului- functioneaza si cu Sulmet/Emtryl B.S. si cu Ridzol, Sulfamiazine, Vitamine si dextroza.
2. * zile tratament paratifoid. De Weerd’s parastop- Baytril este singurul medicament cunoscut care trateaza purtatorii de paratifos.( dar este foarte puternic si se recomanda sa fie folosit doar cand este necesar). Sa intamplat ca atunci cand l-am folosit pe porumbeii de 1 an am avut o cursa foarte buna apoi ei si-au pierdut forma foarte repede. Le dam mereu vitamine si aminoacizi sau amandoua.
3. Ii tratam cateva zile pentru problemele respiratorii. De Weerd’s W.N. este aproximativ doua parti Aureomicin si o parte terrimycin cu dextroza si vitamine. C.T.C. este bun - Tylan si usturoi e bun- alte medicamente? 4 in 1 este bun. Din nou dupa tratament le dam doua zile vitamine.  
4. Doua zile le dam medicamente pentru viermi De weerd’s (Woemco). Sau 3 picaturi de Ivomec pentru fiecare pasare. Dupa tratament le dam doua zile vitamine. Cel mai bine este sa fie duse probe la laborator si daca nu se gasesc viermi sa nu se trateze.

Cursele de porumbei si nutritia muschilor.

     Gordon  A

          Din ce in ce mai multa literatura despre porumbei devine disponibila, sunt mai multi crescatori bine informati decat au fost vreodata. Principii stiintifice in nutritie, reproductie, in modul de a concura pasarile, si in toate aspectele sportului sunt mult mai evidente desi inca sunt multe mode si ,,secrete” care continua sa tina treaba in loc mai ales in termeni de dieta pentru curse. De exemplu, multi crescatori devin din ce in ce mai constienti ca muschii care ii ajuta pe porumbei sa zboare au nevoie de cereale de genul: grau, ovaz, oraz, porumb etc. si nu (asa cum credeau multi crescatori britanici cu ceva timp in urma) legume ca: mazare si fasole. Oricum, motivul de baza pentru care sunt preferate cerealele in locul legumelor pentru curse poate sa nu fie bine cunoscut sau inteles. Scopul acestui articol este sa discutam despre grupele de muschi majore ale porumbeilor, incluzand anatomia lor in mare, microscopic si submicroscopic ( la nivel de electroni), o sa incerc sa ofer cunostinte de baza pentru intelegerea functiilor de baza, rezervelor de energie, si ce se intampla in acesti muschi din momentul eliberarii pana la sfarsitul unei unei curse lungi si grele de o zi si o sa incerc sa trasez cateva concluzii despre acesti muschi dintr-o pespectiva de nutritionist. 

          Vroiam sa specific de la inceput ca nu sunt un nutritionist, ci un veterinar angajat in munca de diagnosticare in laborator, in special in latura patologica, stiinta tesutului bolnav. Concurez de foarte mult timp cu porumbeii voiajori intr-un mic club din Canada, cu mici succese. Din cateva motive, am fost implicat la un anumit punct in  studierea muschilor animalelor salbatice capturate pe strazi sau in capcane. A trebuit sa revizuiesc informatiile despre muschii normali si sa efectele asupra acestor muschi a supra-extensiei fizice. Ma ajutat accesul la o variata literatura stiintifica despre muschii porumbeilor voiajori si ai altor pasari. Oportunitatea pentru mine, ca veterinar si ca crescator de porumbei voiajori, sa studiez in profunzime acesti muschi a fost interesanta si plina de satisfactii, si nu am vazut nimic scris despre acest subiect in revistele de porumbei. Pana astazi nu am vazut nimic scris in revistele de porumbei despre anatomia microscopica a muschilor porumbeilor si practic nimic despre nevoile nutritionale ale muschilor, absolut nimic care poate avea o baza stiintifica. Sper ca informatiile oferite sa duca totul mult inainte: oferind lumina de care era nevoie asupra subiectului. Refuzand unele din dezimformarile si neintelegerile despre nevoile nutritionale ale muschilor porumbeilor voiajori. 

           La inceput, poate fi o surpriza pentru multi crescatori sa invete ca cea mai mare parte a lucrurilor care se stiu despre muschi si despre muschii pasarilor in general, a derivat din munca considerabila facuta asupra muschilor voiajorilor, mare parte din aceasta munca a fost facuta in Canada la universitatea din Ontario, de Dr. John George si colegii sai impreuna cu studentii. Rezultatele acestei mari munci au fost publicate in diverse jurnale nationale si internationale. Cred ca rezultatele acestei munci pot fi interpretate asa cum am scris aici, si ca ele ofera o explicatie rezonabila a evenimentelor care apar in muschii care ajuta un porumbel sa zboare in timpul unei curse. 

        Trebuie sa realizam ca porumbeii au doua mari grupe de muschi care ii ajuta in timpul zborului, asa cum sunt prezenti la toate pasarile care zboara. Prima grupa care este si cea mai masiva sunt muschii care se gasesc de fiecare parte a sternului, sunt aceia care ii simtim cum varfurile degetelor cand tinem un porumbel in mana. Acesti muschi reprezinta 20% din greutatea totala a pasarii. Daca omoram o pasare, o asezam pe spate, cu coada spre noi, si daca ii dam pielea jos de pe tesuturile musculare, putem observa acesti mari muschi stand si fiind atasati de fiecare parte a sternului. Cand ne uitam mai de aproape, o sa vedem ca fibrele musculare pleaca dinspre stern in sus si inspre exterior intr-un unghi de 45 de grade formand un V cu sternul. Acesti muschi cunoscuti ca pectoralii majori sunt comparabili cu muschii care stau sub zona sanilor la oameni, totui ei sunt mult mai dezvoltati la pasari. Asa cum te poti astepta, pectoralii majori sunt cei mai puternici muschi de zbor la porumbei, la fel cum sunt si la alte pasari: functia lor majora este sa conduca aripa in loviturile rapide spre in jos, care vor propulsa pasarea inainte. Cealalta grupa importanta de muschi la porumbei este mult mai mica si localizata mai in adancime pectoralii de adancime, uneori numiti pectoralii minori, se gasesc imediat sub pectoralii majori langa stern. Ei au 3,6% din greutatea totala a unui porumbel, mult mai putin decat pectoralii majori, functia lor majora este de a ridica aripa inapoi. ( Stii ca in zbor, un porumbel inhaleaza cand ridica aripa si expira cand o lasa in jos?)

       Un alt important factor care trebuie sa il stim este ca, la pasari, sunt doua tipuri de baza a muschilor, bazandu-ne pe culoarea si functia lor. Prima grupa dintre ele este de culoare pal asa cum vedem pieptul de gaina. A doua este rosie asa cum vedem in muschii intunecati ai pieptului la pasari ca porumbeii, rate si gaste, impreuna cu celelalte pasari zburatoare. 

       Desi muschii pasarilor contin un amestec de muschi albi si rosii, este clar din exemplul dat inainte, ca muschii pectorali ai unei gaini domestice sunt majoritari in fibre albe, pe cand cei ai unui porumbel de curse au o preponderenta de muschi rosii. Vom incerca sa explicam diferenta: daca luam o bucatica mica din muschiul pectoral major, care se gaseste imediat sub pielea pieptului, o vom taia longitudinal, pe fibra, acest proces produce o mica sectiune subtire, pe care sa o putem examina microscopic, vom vedea ca e ste compusa din multe fibre lungi, in forma de tigara care sunt de fapt celule specializate numite fibre. Daca vom taia aceasi bucatica de muschi dar in sectiune transversala si vom studia unitatile in forma de tigara, vom vedea ca ele sunt mai mult sau mai putin rotunde, ovale uneori chiar unghiulare, si ca ele sunt grupate in pachete.( De exemplu, vom avea oarecum aceasi situatie daca luam un numar de creioane si le vom grupa in pachete, infasurand fiecare pachet cu o banda de elastic si asezandu-le unul peste altul, dar si cap la cap).

        Evident, sute de mii de pachete, stivuite si puse capat la capat, formeaza intregul muschi pe care noi il simtim cu degetele. Continuand observarea fibrelor musculare, nu putem sa nu vedem ca marea majoritate a fibrelor individuale dintr-un pachet au diametru mic. Bazandu-ne pe aceste descoperiri si pe inca alte cateva caracteristici importante pe care le vom discuta mai pe larg, aceste fibre cu diametru mic au fost desemnate ca fiind fibre rosii si sunt in fapt aprox 94% din muschiul pieptului. Intrucat majoritatea fibrelor sunt de diametru mic, sunt multe fibre in pachet care au un diametru mult mai mare si sunt chemate fibre albe. Aceste fibre reprezinta 6% din fibrele gasite in muschiul pieptului. Notam ca, de cele mai multe ori, aceste fibre sunt locate in marginea fiecarui pachet. Inca odata, daca folosim exemplul creioanelor, dar avem creioane de diametre diferite in pachet, vom vedea ca, in general, multe din creioanele groase reprezentand fibrele albe vor fi aproape sau chiar vor atinge banda de cauciuc, pe cand, cele mai multe din creioanele subtiri reprezentand fibrele rosii vor fi mai in interiorul pachetului. Astfel, predominanta fibrelor rosii in muschii pectorali ai porumbeilor voiajori da muschiului culoarea rosie la prima impresie. Aceasta culoare rosie este legata si de prezenta mioglobinei, un compus pigmentat, care transporta oxigenul   la multe specii de pasari si animale. In contrast, predominanta fibrelor albe in muschiul pieptului al gainilor domestice ofera acestuia o culoare pal, deoarece fibrele albe au foarte putina mioglobina. Aceste caracteristici de baza ne folosesc pentru a determina una dintre cele mai mari diferente intre o pasare ca porumbelul voiajor, sau o pasare migratoare care trebuie sa zboare multe ore, si o pasare sedentara, care nu zboara asa cum este gaina. Sunt mai multe diferente pe care le vom explora mai amanuntit in articol.  

        In completarea diferentelor de diametru la aceste doua tipuri de fibre, ce alte trasaturi distinctibile si semnificante mai sunt acolo? Investigatii majore au aratat ca, in completarea unui diametru mic, fibrele rosii individuale au o extinsa retea de vase sanguine care trece printre ele si le interconecteaza. Fibrele rosii au si o mare capacitate de la capta oxigenul, datorita prezentei mioglobinei, pentru metabolismul (pentru a arde) combustibililor necesar producerii energiei necesare zborului. De o foarte mare importanta pentru porumbeii voiajori este faptul ca aceste fibre rosii sa functioneze incet.

         Deoarece aceste fibre se contracta usor in timpul zborului, ele obosesc foarte incet. Devine evident ca fibrele rosii sunt cele care pot suporta efortul sustinut de a zbura multe mile, chiar daca distanta este un antrenament scurt, o cursa de distanta medie sau un maraton. In cateva cazuri speciale cum ar fi lansarea in aer, care va fi discutat mai tarziu, dovezile sugereaza ca fibrele rosii sunt capabile de o activitate foarte rapida. Oricum, cea mai importanta functie pare sa fie asociata cu efortul sustinut si prelungit necesar zborului. 

          Pe de alta parte, observam ca marile fibre albe au relativ putine vase de sange care strabat suprafata lor si ca au o foarte slaba capacitate de a utiliza oxigenul, sa arda combustibilul, deoarece contin foarte putina mioglobina. In contrast cu fibrele rosii, aceste mari fibre albe functioneaza ( se contracta) rapid. Asa cum te astepti, datorita capacitatii lor de a raspunde rapid, fibrele albe obosesc foarte repede, si din acest motiv, este important sa intelegem ca nu pot fi  utilizate indelung pentru zborul sustinut. Daca ele nu functioneaza in timpul efortului prelung, care este rolul lor principal? Cum fibrele albe se contracta rapid si obosesc la fel de rapid, ele par a fi foarte importante si folositoare in timpul efortului muscular care necesita o foarte rapida contractie chiar o reactie  exploziva. Fibrele albe sunt acelea care opereaza cel mai eficient si care ajuta lansarea unei pasari in aer si ii permit reactiile rapide si explozive cand intalneste un pradator, linii de inalta tensiune sau obstacole. Cand puii se inalta exploziv intr-o activitate frenetica isi folosesc intens fibrele albe. 

           O alta functie importanta a acestor fibre este productia caldurii in perioada rece prin procesul natural de frisoane. Aripile care tremura atunci cand este o buna conditie fizica sunt un alt exemplu al functionarii fibrelor albe. Amandoua exemplele sunt bune pentru a ilustra rapiditatea cu care functioneaza aceste fibre si ce inseamna contractia rapida!

           Acum, daca vom folosi un microscop foarte puternic pentru fotografia si a mari de cateva sute de ori, amandoua fibrele si cele albe si cele rosii, vom vedea cateva diferente foarte importante intre cele doua. Ma voi uita prima oara la fibrele rosii, vom vedea ca ele contin multe structuri ovale care par ca sunt prezente in lanturi, ca margelele pe o ata, si ca aceste structuri sunt des separate intre ele de ceva care, la prima vedere, pare un spatiu gol. Structurile ovale sunt cunoscute ca mitocondrii care, pentru scopul nostru, pot fi comparate cu o serie de cuptoare. Natural, fiecare cuptor are nevoie de combustibil si aceste ,,cuptoare biologice” nu fac exceptie. Cand privim mai de aproape, vedem ca ,,spatiile” dintre  ,,furnale” nu sunt spatii deloc, ci sunt picaturi dintr-un abundant combustibil.

           Poate fi o surpriza pentru multi crescatori, dar acest combustibil este, de fapt, nimic alt ceva decat grasime! Avand in vedere convingerea istorica ( si incorecta) a unor crescatori ca proteinele ar fi principalul combustibil pentru curse, prin urmare, tendinta principala a unor crescatori de a folosi un mare procent de mazare si fasole ca si combustibil in ratiile pentru curse, in locul cerealelor aceasta informatie ar putea sa ii surprinda. Pe ce continuam sa examinam fina structura a fibrelor rosii, vom vedea ca ele contin si un numar considerabil de granule care au fost indentificate ca glicogen, un carbohidrat complex ( zahar) compus din multe unitati mici de glucoza zaharoasa, numit uneori si dextroza. 

           Importanta grasimilor ca si combustibil major pentru curse, sau pentru orice zbor mai lung, cum ar fi migratia, nu poate fi supraestimata. De exemplu, exista o mica pasare cantatoare numita ,,blackpool warbler” care cuibareste in fiecare an in Yukon si Alaska. Cand se apropie toamna, aceste micute pasari zboara in diagonala inspre sub si est peste continentul Nord American, hranindu-se si construind rezerve de grasime in timp ce calatoresc, pana cand ajung in provinciile Atlanticului din Canada si in statele Noii Anglii din USA. Cand depozitele de grasime sunt umplute si pasarile sunt mai grele, ele asteapta un front atmosferic de inalta presiune care se misca in fata  la vest si acompaniate de vanturile de la nord sau nord-vest. Cand este totul gata, pasarile se lanseaza in aer si traverseaza Atlanticul. Doar cand vor ajunge la tarm trei sau cinci zile mai tarziu, in coltul de nord al Americii de Sud, asta daca ajung, dupa o calatorie non stop incredibila facuta de o pasare care cantareste doua treimi dintr-o uncie! Fara grasime, aceasta incredibila calatorie de 3900 km, nu poate avea loc. 

             Ca si rezerva de combustibil pentru zbor, grasimea are multe avantaje fata de carbohidrati si proteine. De exemplu, o singura unitate de grasime elibereaza atata energie ca o unitate de carbohidrasi si una de proteine puse impreuna. Un gram ofera aproximativ 9300 calorii de energie, pe cand aceasi cantitate de carbohidrati ofera 4200 calorii de energie, si un gram de proteine, doar 4100 calorii de energie. Totusi carbohidratii sunt utilizati de pasari pentru a pferi energie pentru anumite functii ale zborului pe care le-am discutat mai devreme, nu este o evidenta reala ca, sub conditii normale, proteinele sunt utilizate ca si o sursa de combustibil pentru muunca musculara. Doar sub conditii extreme, cum ar fi terminarea rezervelor de grasime si carbohidrati, ne putem astepta ca porumbelul sa utilizeze proteinele ca si combustibil. Ce alta dovada evidenta avem nevoie pentru a concluziona ca grasimea este cel mai important combustibil pentru zbor? 

       Munca experimentala facuta pe muschii porumbeilor voiajori a aratat ca dupa 30 de minute de activitate musculara, cantitatea de grasime care circula in fluxul sanguin a pasarilor in timpul exercitiilor creste cu 18% comparativ cu pasarile care nu fac exercitii. Aceste experimente, au aratat cum cantitatea de grasime in muschii pectorali ai pasarilor antrenate se mareste de la 25 la 40% si in ficat cu aproape 30%. Cercetand aceste observatii sa descoperit cum cantitatea de grasime  din depozitele localizate sub piele, in abdomen, etc., scade cu 25% in acest timp. Mai departe, cum cum combustibilul sub forma de grasime este necesar muschilor care muncesc, aceasta grasime este mobilizata din aceste depozite variate si transportata in fluxul sanguin si prin acesta la ficat si la muschii muncitori. Astfel, acest proces mobilizator micsoreaza suplimentele de grasime din zonele de depozit si mareste cantitatea de grasime in fluxul sanguin si de acolo in ficat si in muschii care muncesc. 

       In fibrele rosii, grasimea mobilizata este transportata in zona imediat vicina motocondriei unde este gata pentru a fi metabolizata ( sau arsa, in sensul biologic) pentru a furniza energia necesara zborului in desfasurare. In muschii pieptului, prezenta unei retele sanguine extinse de mici vase care incercuiesc fiecare dintre fibrele rosii are cateva scopuri evidente pe langa acela de a inlocui rezervele de combustibil, aceste vase aduc o cantitate mare de oxigen care este necesara in procesul de ardere a grasimilor( cunoscut ca metabolism aerobic, care este, un proces care are nevoie de oxigen) in muschi. De asemenea, din cauza producerii de caldura de catre muschii muncitori, aceasta retea de vase reuseste sa preia caldura si sa o poarte la plamani, gura etc., si sa inlature dioxidul de carbon si alte deseuri rezultate in procesul metabolic. Unul din produsele benefice rezultate in urma metabolismului este apa. In timpul metabolismului, arderea unei unitati de grasime produce noua unitati de apa, care, evident, este de un avantaj enorm pentru pasare in timpul unui zbor lung. 

        Ma uit acum la fibrele albe, vom vedea ca, prin contrast, ele contin foarte putine mitocondrii si in consecinta, aproape deloc grasimi. In lipsa grasimilor ca si rezerva de combustibil, de ce combustibil au ele nevoie? O inspectie apropiata arata ca cel mai important combustibil pentru aceste fibre este glicogenul, vazut sub microscopul electronic ca o multime de granule negre distribuite printre aceste fibre. Amintiti-va ca am spus mai devreme ca glicogenul este format din multe unitati de glucoza zaharoasa legate impreuna. Deoarece fibrele albe sunt necesare pentru executarea miscarilor foarte rapide ele trebuie sa aiba un combustibil care sa ofere energie aproape instant, si glicogenul este acest combustibil. Cum metabolismul glicogenului in glucoza de aceste fibre nu necesita oxigen, este un metabolism anaerobic( fara oxigen), si acolo nu este nevoie de o mare retea de vase de sange care sa infasoare fiecare fibra si sa o alimenteze cu oxigen, nici nu e nevoie de atat de multe mitocondrii, cum grasimea nu este utilizata.   

         Ok am inteles toate astea, spui tu, dar cum putem pune toata aceasta informatie impreuna astfel incat sa se transforme in ceva mai usor de inteles si mai practic? Bazandu-ne pe cele de mai sus si pe cateva investigatii facute in musciul pieptului la porumbei, putem indica secventa evenimentelor in acesti muschi in momentul eliberarii pentru antrenament sau lansarii in cazul unei curse. In schimb, aceste fapte ne ofera indicii practice care ne ajuta sa alcatuim ratiile pentru curse. Sa analizam aceste evenimente asa cum apar ele de la locul eliberarii in cazul unei curse, pe parcursul lungelor mile ale cursei, sa spunem, o cursa lunga.  

         Cand pasarile asteapta momentul eliberarii, vom vedea ca fibrele albe sunt incarcate cu glicogen si ca fibrele rosii sunt bine fortificate cu glicogen si abundante rezerve de grasime, energia lor primara. Depozitele de grasime din diferite zone ale corpului au suficiente rezerve pentru zborul indelungat si dur al cursei, dar majoritatea pasarilor nu sunt grase. Este o buna balanta intre cantitatea de grasime corporala si conditia fizica a pasarilor. Ficatul are si el rezerve adecvate de glicogen si grasime care pot fi mobilizate si transportate prin sange la muschii muncitori atunci cand va fi nevoie. pasarile au fost bine preparate pentru cursa de lunga distanta. Cei care sunt un pic mia grei pot avea un dezavantaj daca este o cursa normala, dar daca este una grea, rezervele in plus de grasime ii pot salva. Totul este pregatit. 

         Brusc, toate cosurile sunt deschise simultan, si intr-o explozie de sunet care reflecta imensa ardere a efortului muscular, pasarile se lanseaza in aer cu un unghi de atac de aprox 30grade  ( ei totusi sunt capabili sa zboare direct pe verticala pentru cateva secunde) si se inalta cu o viteza de aproximativ 5 mile pe ora, aripile bat cu o viteza aproximativa de 9,4 batai/secunda, varfurile creeaza o forma de 8 in relatie cu corpul cand se misca pe o raza de 142 de grade intr-o singura bataie. Pentru a ilustra imensa putere a muschilor pectorali, este cunoscut de exemplu, ca doar unul din muschii pectorali este capabil sa exercite o forta de 10 ori mai mare decat greutatea pasarii. Este de asemenea cunoscut ca miscarea aripii spre in jos dureaza o treime din fiecare bataie, si miscarea aripii in sus, aproximativ doua treimi din bataia aripii. Forta exploziva care este necesara pentru a lansa o pasare in aer necesita un efort masiv care semnifica ca toata forta pe care o pot dezvolta pectoralii trebuie folosita in acest moment. Lansarea este rapida, o actiune exploziva, si desi ne asteptam ca doar fibrele albe sa faca aceasta actiune, este important sa ne reamintim ca ele sunt doar 6% din totalul fibrelor musculare ale pieptului, pe cand fibrele rosii formeaza o mare majoritate de 94% din totalul fibrelor prezente. Nu pare logic atunci, ca doar 6% din fibre sa poata sustine acest volum imens de munca necesar intr-o actiune atat de puternica. Mai departe, este foarte probabil ca atat fibrele rosii si cele albe sa coopereze si sa se contracte rapid, propulsand pasarea spre inainte, permitandu-le sa prinda altitudine si sa atinga viteza de croaziera. 

        A fost aratat experimental ca in cateva minute dupa ce sunt eliberati, toate rezervele de glicogen din fibrele albe sunt terminate complet, si pentru toate scopurile practice, activitatea lor practic se opreste in acel moment, ca rezultat al terminarii combustibilului. De fapt, aceste experimente au aratat ca glicogenul stocat in fibrele albe este epuizat complet dupa 10 minute de efort. Intre timp pasarile au atins viteza de croaziera, ritmul batailor din aripi sa micsorat de la 9,4 la 5,5 batai/secunda. Fibrele rosii, care fac acum toata munca, continua sa fie incarcate cu glicogen ( notati diferenta majora dintre fibre), si foarte important, cu mari rezerve de grasime, prezenta ca picaturi microscopice. Aceste picaturi de grasime, localizate in apropierea mitocondriilor unde sunt si utilizate, sunt metabolizate ( arse chimic) in mitocondrii in prezenta oxigenului, intr-un proces cunoscut ca oxidare. Un important produs rezultat prin oxidarea grasimii este adenosin trifosfatul numit pe scurt ATP, poate fi asemanat cu aburul produs de o locomotiva. In acest caz, aburul ofera energia care impinge locomotiva; comparabil, ATP-ul produs prin arderea grasimilor ofera energia necesara aripilor sa bata cu un ritm estimat de 5,5 batai pe secunda pentru multe ore pana la sfarsitul zborului. Reamintiti-va ca la momentul eliberarii, unghiul creat de varfurile aripilor cand pasarea se lansa in aer era de 142 de grade. In timpul vitezei de croaziera, acest unghi se micsoreaza la 85 de grade pe toata durata zborului. Pentru zborul rapid, miscarea puternica a aripii spre in jos ofera atat mentinerea altitudinii cat si propulsia, si din acest motiv, o ridicare puternica a aripii nu este necesara, si unghiul format de varfurile aripilor poate fi micsorat la 85 de grade.    

         Acest sistem eficient functioneaza continuu pe tot parcursul cursei, si speram ca porumbeii au fost conditionati bine inainte incat sa fie capabili sa reziste vremei si distantei, ei functioneaza ritmic. In acest punct, sunt indicii care sugereaza ca odata ce este atinsa viteza de croaziera, aripile continua sa bata ritmic si automat dintr-o actiune reflex care este localizata intr-o mica zona a maduvei spinarii. Acest lucru inseamna ca ritmul de baza al aripii este automat, fara nici un efort constient sau vointa din partea pasarii. In cadrul muschiului pectoral este probabil acum sa nu  functioneze toate fibrele rosii in acelasi timp. In schimb, sunt evidente care arata ca functioneaza in schimburi, permitand anumitor fibre sa se odihneasca si sa isi refaca rezervele de energie din depozitele care se gasesc in corp pe calea fluxului sanguin, in timp ce marea majoritate continua sa lucreze.  

        Reamintesc ca in 30 de minute dupa ce pasarile au fost eliberate, grasimea in muschii pectorali a crescut cu 40% comparand cu cantitatea de grasime prezenta in muschiii pasarilor care se odihnesc. Dupa 2 ore de la eliberare, cantitatea de grasime sa marit inca si mai mult si acum este cu 85% mai mare decat cantitatea de grasime prezenta atunci cand se odihneau. Dupa 5 ore, cantitatea de grasime se mareste cu 170%, de peste patru ori comparand cu ce se gaseste in muschii pasarilor care se odihnesc. Aceasta descoperire este importanta, demonstreaza importanta grasimii ca nutrient principal si alimentarea muschilor muncitori si bazarea pasari pe grasime ca si o sursa cheie de energie. Faptele vorbesc de la sine! Ziua continua si orele si milele trec. Pasarile foarte bine pregatite sunt in frunte ca indivizi solitari sau in stoluri de diferite marimi, grasimea continua sa se mobilizeze din depozitele corporale si sa fie ridicata de fluxul sanguin, sa fie livrata muschiului pectoral care lucreaza rapid si eficient. Pasarile care nu sunt pregatite sunt cu mile in urma din stoluri de diferite marimi; orele din aripi isi vor juca rolul lor, si este inevitabil ca anumite pasari sa nu mai ajunga acasa pana la lasarea intunericului.  

        La sfarsitul unei lungi curse de o zi, vom vedea ca situatia privind rezervele de  combustibil in cele doua tipuri de fibre musculare sa schimbat remarcabil. Daca ne uitam din nou la fibrele rosii si albe, vom vedea ca marile fibre albe care erau golite de glicogen imediat dupa ce pasarile au fost eliberate la start, sunt acum, surprinzator, reumplute cu glicogen! Cum sa intamplat acest lucru si de ce?   ,,Cum” este explicat de faptul ca ficatul are mari rezerve de glicogen, si este probabil ca aceasta sursa de glicogen a fost comvertita in glucoza pentru a putea fi transportata in circuitul sanguin la aceste fibre musculare, unde in schimb, a fost recomvertita in glicogen, si a fost stocat. ,,De ce” poate fi explicat observand avantajele evidente care le ofera acest proces de realimentare a fibrelor albe. La urma, odata ce startul a fost depasit si pasarile au atins viteza de croaziera, pot fi atacuri rapide din partea pradatorilor de care este critic sa se poata apara. Cablurile de inalta tensiune, firele telefonice, cabluri, si posibilitatea de a se ciocni cu alte pasari din stol, sunt toate posibile motive pentru o scapare rapida sau evitare, si pasarea trebuie sa fie gata sa adauge viteza de ori cate ori este nevoie in timpul cursei. Fibrele albe trebuie sa fie realimentate pentru a reusi sa ytreaca usor prin situatiile neprevazute, si acest proces de realimentare incepe imediat dupa ce rezervele s-au golit dupa eliberare. Chiar si la 18 ore dupa eliberare, aceste fibre albe au fost gasite impreuna cu cantitati abundente de glicogen care a fost inlocuit.

          Oricum, situatia in fibrele rosii, adevaratii cai muncitori ai sistemului muscular, sa schimbat dramatic, dar in sens invers. Odata incarcate cu grasime si glicogen, fibrele rosii dupa 18 ore de zbor, in general, par sa fi consumat toata grasimea si mai pot avea un pic de glicogen. De altfel, rolul glicogenului in functionarea fibrelor rosii nu este pe deplin inteles, dar cum rezervele de grasime sunt consumate si rezervele de glicogen pot fi terminate in 18 ore, este o sugestie ca glicogenul poate fi asociat cu productia continua a unei substante numita oxaloacetat care este una din cele cateva care rezulta in urma arderii grasimilor si eliberarea energiei in fibrele rosii. Este de asemenea posibil ca un rol important al glicogenului in fibrele rosii sa fie oferirea unui combustibil gata pentru a fi ars care sa fie folosit in constractiile musculare puternice care ajuta o pasare sa decoleze in momentul eliberarii. Totusi grasimea si glicogenul continua sa fie evidente in fibrele rosii, rezervele din ambele substante devin mici. Cele mai multe fibre rosii, in special cele din mijlocul pachetelor de fibre, sunt in particular sarace in rezerve de grasime, dar este interesant ca celelalte care sunt mai aproapiate de exterior si-au marit rezervele de grasime. Aceste descoperiri, impreuna cu altele, sugereaza ca fibrele rosii care sunt localizate in apropierea marginii unui pachet sunt primele care incep sa lucreze, si mai departe, sunt primele care vor obosi. cand ,,schimbul’’ lor este completat, vor opri munca pentru a se realimenta, si functiile lor vor fi preluate de urmatorul ,,schimb” de fibre, care sunt localizate un pic mai in interiorul pachetului, si tot asa. este probabil, cu mult inainte ca aceste rezerve de combustibil sa scada atat de dramatic, pasarea a inceput sa simta semne evidente de oboseala, pe masura ce toate rezervele importante de combustibil se diminueaza. 

           Aceste fapte strans legate cu cele mai mari rezerve de energie ne pot poate da indicii importante care arata de ce sunt atat de putini porumbei care vor sa zboare si sa sustina un efort sustinut de 14-15 ore intr-o singura repriza, sau de ce cursele lungi, sau de ce cursele foarte dure de viteza sau demifond pot deveni curse de doua zile sau mai simplu deoarece rezervele de combustibil scad extraordinar de mult, si oboseala se instaleaza necrutatoare. Pasarile au o mare nevoie de surse de energie exterioare cum ar fi cerealele, si ceva ce nu am tratat pana acum: apa, care impreuna cu aerul, este cea mai important element pentru viata si ceva ce toti avem tendinta sa luam drept garantat. Am spus mai devreme, ca apa devine disponibila pentru pasari ca un produs rezultat din arderea grasimilor, dar pe masura ce rezervele de grasime sunt consumate in timpul zborului, cantitatea rezervelor de apa se dimineaza in acelasi grad. Apa si mancarea pot fi disponibile in cateva locatii in lungul rutei si pe anumite rute pot fi rare sau inexistente. Cateva rezerve corporale de grasime si glicogen pot exista in ficat si alte cateva locuri, si in timpul perioadei de odina, grasimea poate fi mobilizata din toate locurile in care a fost stocata in corp pentru ai permite pasarii sa continue. Daca rezervele de grasime sunt prea slabe, pasarea trebuie sa se opreasca si sa gaseasca apa pentru a combate dezhidratarea, si mancare pentru a restaura rezervele de glicogen si grasime ca sa ii permita zborul pana acasa. Depinde de disponibilitatea mancarii si apei, de unele posibile raniri, si de distanta ramasa pana acasa, procesul de recuperare a pasarilor pentru un stadiu rezonabil care sa le permita zborul poate dura zile sau saptamani. Acele pasari care ajung acasa inainte de caderea noptii dupa o cursa lunga si chinuitoare au ajuns aproape la sfarsitul rezervelor de grasime si glicogen, la fel cum rezervorul masinii tale indica ca e aproape gol cand conduci pe autostrazile lungi cu benzinarii rare. 

Inghitind inamicul- Stiinta adaparii

                                                                                                                                    Christian Otrakji, MD

           

           ,, Apa calda imbolnaveste pasarile”, ma anuntat solemn intr-o zi, un prieten, un batran cu un puternic accent Est European. Apa calda este rea pentru pasari. La inceput, acest sfat vechi, sigur este foarte valoros, pentru mine nu are nici un sens. Nu puteam sa vad cum apa calda poate imbolnavi pasarile. 

             Pana la urma, am baut si eu apa calda uneori fara sa ma imbolnavesc. Cafeaua si ceaiul sunt calde, chiar mai calde decat apa calda, si nici o problema. Dar atunci, sfatul sa scufundat in capul meu, si dupa mult timp, am ajuns sa inteleg pe deplin acest mesaj. Era totul clar in capul meu si avea un sens perfect. Asa ca o sa impartasesc concluzia cu voi, dar nu fara un pic de matematica si biologie. 

             Imaginati-va o singura bacterie de orice fel ( salmonella, tricomonas, E-coli, etc), una singura, gasindu-si calea in apa proaspata de baut de dimineata. Poate sa provina din particulele de praf din aer, sau din micile fragmente de gainat care se ridica cand porumbeii bat din aripi, sau simplu de la un porumbel care bea apa. 

             Acum avem un singur microb in apa de baut. Mare scofala. Apoi acolo lucreaza factorul timpului. Cum fac majoritatea organismelor unicelulare, bacteria se va divide in doua fiice identice la fiecare 10 min. In schimb, cele doua fiice se vor dubla in alte 10 minute in 4 celule, apoi in 8 in 20 de min, 16 in 30min, 32 in 40 min, 64 in 50min, 128 in 60 min, si asa mai departe. Acum lasati apa in adapatoare toata ziua de la 8AM la 6PM, un interval de 10 ore, sau 60 de grupuri de cate 10 min,  si vom avea 60 de dublari, sau 2x2x2x2x2...x2 de 60 de ori. Nu stiu ce calculator aveti dar eu sunt  limitat de calculatorul meu Pentium si banuiesc ca trebuie sa utilizati un super computer de la NASA pentru a afla marele total. Numarul este astronomic. La 40 de dublari, cineva vorbeste de trilioane fenomenale ( 18 zerouri dupa 1), miliarde mai mult decat  toata populatia de pe glob. Ai prins ideea. Si aici se ajunge cand incepem cu o singura bacterie. Imaginati-va doua, trei sau zece acum, sau imaginati-va ca lasati apa si peste noapte, un interval de 24 de ore, sa nu pomenim si de toate creaturile care se tarasc pe podea si vor folosi si ele adapatoarea contaminand si mai tare. Atunci o victima insetata va bea sigur inainte sa avem sansa de a schimba apa dimineata. Imunitatea ajuta intr-un anumit grad, dar cu imensa si constanta presiune exercitata de microorganisme bombardand zi dupa zi tot anul, se transforma intr-o supraincarcare cronica si vor izbucni primele infectii serioase. Atunci boli periodice vor izbucni in crescatorie. Unul poate steriliza apa cu Clorox sau alte dezinfectante, dar in incercarea de a otravi acele mici bacterii, nu va rani si micile celule care se gasesc in gusa si in stomacul porumbeilor?    

Ce este o rasa?

                                   de Cliff Ball

              Ce este o rasa?  Ca sa punem intrebarea mai precis, care sunt conditiile necesare sa ne indreptateasca sa spunem cu convingere, ,,acest grup de animale constituie o rasa distincta?”

              O definitie folositoare a ,,rasei” este ca o rasa este un grup de animale domestice care sunt destul de asemanatoare ( de obicei la aspect, productie, sau origini) incat sa fie grupate logic impreuna, si imperecherile viitoare in cadrul grupului sa produca pui tipici grupului. Acesta este, adevarul spus de reproductie. Aceasta este o definitie cu baze genetice, implica ca o rasa sa fie uniforma genetic destul incat sa ne permita sa prezicem tipul si productia. 

              In lumea animala, trei abordari separate combinate constitue rasele. Prima oara animalele se disting datorita originii; toti indivizii descendenti dintr-un particular grup fondator ( si doar din acel grup) fiind desemnat ca rasa. Apoi ei sunt deosebiti dupa scop sau utilitate; cateva rase exista pentru scopul de a vana cateva jocuri particulare, altele penru performanta unor sarcini particulare, uneori in cooperare cu stapanii umani, in timp ce altele isi datoreaza existenta doar pentru ca specia umana isi doreste companie. In final animalele se disting dupa tipologie, standarde de rasa ( scrise sau nescrise) sunt utilizate pentru a descrie si recunoaste animale de o marime specifica, constitutie fizica, aspect general, forma capului, tipul urechilor si a cozii, penajul, etc., se spune ca sunt de aceasi rasa cele care au asemanari in aspectele de mai sus. 

              Declaratiile de mai sus sunt evidente si cunoscute tuturor crescatorilor de diferite specii si de animale. Cu toate aceastea, o corecta si intreaga intelegere a acestor simple concepte este vitala pentru o buna colaborare si functionare a crescatorilor de animale, chiar si pentru sanatatea si buna stare a animalelor care sunt obiectul cresterii. Scopul meu in acest articol este sa elucidez raporturile dintre cele trei concepte de mai sus, sa demonstrez cum distorsionari sau proasta intelegere a acestor raporturi poate ameninta sanatatea animalelor si chiar existenta anumitor rase, si sa propun concepte care vor restabili identitatea de rasa si sanatatea genetica, in special la rollerii de Birmingham.

             Pentru ca o rasa de animale sa isi indeplineasca efectiv scopul pentru care a fost creata; cele trei axe distincte, prin care se deosebesc rasele, trebuie sa se bucure de o importanta si o consideratie egale. Alt fel, vor apare probleme grave. Rasele nu se pot deosebi doar prin ascendenta, doar prin scop sau doar prin tip. Daca cei trei vectori care dicteaza identitatea de rasa nu se intrepatrund si nu coopereaza pe deplin, intregul oferit de acea identitate este absent sau ingustat. 

             Din pacate, aceasta cooperare suprema este o raritate in lumea animala din ziua de astazi. Criteriul ascendentei este aplicat rigid si mecanic; criteriul scopului sau utilitatii este subordonat sau nu este considerat deloc; si criteriul tipologiei este aplicat intr-un mod exagerat, obsedati de moda. Interactiunea celor trei factori este considerata rareori si aproape niciodata nu este facut un efort de integrare a tuturor celor 3 factori. De dragul discutiei, vom folosi rasele de caini ca un exemplu in care vom ilustra relevanta lor pentru rasa de porumbei Birmingham Roller. Rasele de caini s-au format in multe moduri si inceputurile lor sunt des invaluite in obscuritate. Sa nu permitem sa fim invatati ca cele trei patru sute de rase de caini care exista sunt singurele posibile, sau ca nu pot exista si alte rase noi  adevarate de caini. Posibilitatile genetice ale cainilor, ca si cele ale porumbeilor, ofera posibilitati nelimitate si unice de care este specia capabila. Rase noi se nasc si vechi rase mor periodic. Transformarea genetica a cainilor merge fara incetare, de asta este imposibil ca o rasa sa ramana inghetata, cu toate caracterele fixate si neschimbate, pentru  orice perioada de timp. Trebuie sa se realizeze ca rasele de caini, ca si rasele de porumbei, sunt facute de om; create prin selectie artificiala dintr-o diversitate nelimitata oferita de genotipul canin. Rasele nu trebuiesc comfundate cu specii sau subspecii, care apar natural sub influenta selectiei naturale; rasele de caini, din nou ca si cele de porumbei,  sunt singurele varietati instabile facute de om care nu vor rezista neschimbate in mediul natural fara interventia omului. 

              O caracteristica importanta a raselor de animale este ca ele sunt creeate de crescatori- nu de registre sau organizatii protective ca si American Kennel Club. Originile si cursul unei rase sunt in mainile crescatorilor, prima, dupa si mereu. Este treaba asociatiilor de crescatori sa faciliteze si sa sustina munca crescatorilor si nu invers. Scopul organizatiilor de crescatori, sub care cele mai multe rase sunt incorporate, este sa promoveze o imbunatatire a raselor si protectia celor care le cresc si a celor care cumpara animale. Orice alt ceva tine de un plan secundar.

              In mod normal o rasa a existat pentru o buna perioada de timp inainte de a ajunge la punctul in care a fost o rasa recunoscuta de registre. Acest lucru este valabil si pentru Bormingham Roller. Cu toate acestea, evenimentul ,,recunoasterii” in registre este mereu crucial in istoria unei rase. Asa cum arata lucrurile acum, recunoasterea unei rase este cruciala. Dar inainte de a incepe aceasta discutie, sa examinam de ce e nevoie pentru a incepe o noua si unica rasa, asa cum a fost si in dezvoltarea Rollerilor de Birmingham cu multi ani in urma.

             Patru caracteristici esentiale disting in mod normal originea in sensul genetic a unei rase.  Prima si cea mai cruciala caracteristica este EVENIMENTUL FONDATOR in care un numar restrans de exemplare este ales ca sa contribuie cu material genetic pentru a forma o pupulatie unica. Toti pot fi destul de asemanatori, sau pot fi foarte diferiti unul de altul ( asa cum au fost buldogul si mastifful cand a fost creat bulmastiful). Ce conteaza este ca un numar fix de exemplare si uneori un numar foarte mic de indivizi sunt selectati din populatia existenta si se pleaca cu ei astfel incat doar materialul lor genetic formeaza piscina genetica din care se va forma noua rasa. Aceasta este in fapt urmatoarea caracteristica : IZOLAREA. Daca grupul fondator continua sa schimbe material genetic la intamplare cu populatia generala, nu va rezulta o noua rasa. Fara izolarea grupului fondator, diferenta care va creea noua rasa nu poate avea loc. Noii rase de porumbei cunoscute ca Rolleri de Birmingham nu trebuie sa ii fie permis sa reproduca inapoi cu porumbeii jucatori sau cu porumbeii din care au derivat. Consecinta logica a acestei izolari este noua caracteristica: CONSANGVINIZAREA. Daca grupul fondator este mic sau de marime moderata, o asemenea consangvinizare nu poate ajuta sa apara. Chiar daca grupul fondator trebuie sa fie chiar mare, in mod normal cei care conduc reproductia care creeaza noua rasa vor gasi necesar la un anumit punct sa se angajeze intr-un grad mare de incest sau consanvinizare, sa faciliteze eliminarea caracterelor nedoarite si fixarea celor dorite. Unul isi poate imagina acest tip de activitate aparand cu rasele de porumbei jucatori in Black Country din Anglia cu multi timp in urma. In mod particular daca divergentele de tip si psihic sunt mari intre indivizii inplicati, consangvinizarea este necesara sa se defineasca un genom stabil in care variabilitatea intamplatoare este tinuta in limite specifice dictate de crescator. Factorul final esential este SELECTIA ARTIFICIALA,  nu doar consangvinizarea singura  va servi ca sa fixeze tipul caracteristic si sa se elimine caracterele nedorite. Crescatorii trebuie sa selecteze indivizii produsi in primele generatii astfel incat doar cei care arata caracterele dorite sa le fie permis sa reproduca viitoare generatii. Fara acesti patru factori: evenimentului fondator, izolarea, consangvinizarea si selectia artificiala, noi rase in mod normal nu ajung sa existe. Aceste patru unelte sunt utilizate sa defineasca un nou genom care, sa speram ca, va contine doar caracterele dorite de creatori ale noii rase si este capabil sa se reproduca singur , cu caraterele lui distincte, cu un grad corect de stabilitate si consistenta. 

Continuarea sanatoasa a raselor

              Regnul animalelor de rasa are si acum probleme serioase datorita unui esec general in a distinge intre ce este necesar pentru a stabili o rasa si ce este de dorit sa se continuie in a perpetua acea rasa. Cele mai multe rase inregistrate au o vechime mai mica  de 100 de ani ca si rase inregistrate; multe au doar 50-60 de ani. Totusi majoritatea raselor arata un nivel al defectelor genetice care poate fi considerat ca inacceptabil. Peste 500 de defecte genetice distincte au fost catalogate la diverse rase pure de caini si mai multe ies la lumina in mod regulat.  Rasele pure de pisici sunt afectate in mod similar. Multe din aceste defecte au atins un mare nivel de incidenta, creand probleme pentru crescatori si stapani, amenintand sanatatea intregilor efective ale rasei. Ca si in cazul multor rase pure, la fel sa ajuns la ruina cu multe loturi de Birmingham Roller. Totusi in cadrul multor rase s-au dezvoltat programe destinate sa indentifice cu succes animalele afectate, in cateva cazuri indivizi cu cateva generatii de ascendenta ,,curata” continuau sa produca cu incapatanare pui afectati nedoriti in efective.  Sa incercam sa analizam ce nu mergea bine si ce trebuie facut ca sa corectam situatia. 

               Pentru inceput trebuie sa recunoastem ca practici care au fost esentiale pentru a diferentia si stabili o noua rasa pot sa nu mai fie necesare sau de dorit pentru continuarea in timp si pot de fapt vatama existenta unei rase pe timp lung. Sa luam de exemplu izolarea. Fara izolare genetica, nu ar fi posibil sa se controleze genomul unei noi rase care este inca in numar mic. Trebuie timp si o atenta crestere pentru a fixa o noua combinatie de caracteristici; cand acest lucru este facut, adaugarea de nou material genetic ar fi in general contraproductiva. Dar totusi pe timp lung, daca izolarea genetica este mentinuta, va conduce la degenerare prin drift genetic. La fel consangvinizarea, daca este practicata chiar si dupa ce nu mai e necesara, va conduce la un mare grad de homozigotare care poate foarte bine distruge sanatatea genetica a noii rase. Caracteristicele genetice recesive vazute rar inainte vor deveni evidente si vor ameninta viabilitatea rasei. Chiar si selectia artificiala, daca este facuta prea drastic un timp prealung, se poate combina cu izolarea si consangvinizarea sa reduca drastic efectivul populatiei reproducatoare, acest lucru erodand sanatatea genetica a rasei.

Ilogica rasei pure

        Structura actuala a pedigreelor intruchipeaza o ilogica care este direct raspunzatoare pentru actuala criza genetica la rasele pure: ilogica de a creste puritate. Idealul liniei purificate este vazut ca un scop in sine; in consecinta, pedigreeul a fost structurat sa reflecte si sa intareasca idealul rigid si absolut. Aceasta insitare pe puritatea absoluta a raselor rasare din notiunile secolului XIX ale ,,tulpinei superioare” care erau exemplificate in aristocratii umani si in caii pur sange. Acelasi ideal, a condus la o concluzie ilogica in planul uman, concluzie care a devenit acum discreditata ,, rasismul stiintific” al Nazistilor, care au incercat prin imperecheri umane selective sa creasca un super-om Aryan. Ideea tulpinei superioare a fost ca ,,trebuie reprodus cel mai bun cu cea mai buna”, angajand o consangvinitate sustinuta si o selectie a calitatilor ,,superioare”, ar trebui sa se dezvolte o linie de sange superioara din orice punct de vedere pornind de la  lotul de baza care era cel mai bun lot care il putea produce natura.  Linia noua purificata trebuie protejata de dilutie si de depreciere. Nu exista nici un suport pentru acest tip de rasism in descoperirile geneticii moderne, de fapt, e chiar opusul: grupurile de populatie care sunt limitate numeric si inchise la afluxul genetic sunt practic acum inferioare din punct de vedere genetic. Cu siguranta in secolui XIX devenise evident ca aristocratii Europei se degenereaza rapid sub propria lor versiune de ,,registru genealogic inchis”.

               Idealul de a creste  puritate a fost aplicat raselor pure de animale asa cum au rezultat la sfarsitul secolului XX intr-o subcultura care tine ,,rasele pure” inregistrate ca stocuri de animale  fiind suprerioare incrucisarilor sau stocurilor de corcituri. ( Cuvantul ,,corcitura” este de fapt o parte a vocabularului rasist, fiind aplicat stocurilor de animale care nu sunt inregistrate ca rase, animalelor incrucisate, chiar si persoanelor care sunt rezultatul unui amestec de rase!). In acest concept subcultural, sa gandit ca este de o importanta capitala ca loturile de rasa pura sa fie mentinute neatinse de nici o influenta genetica din exterior  protejandu-se tulpina superioara care este produsa din reproductia inregistrata intr-o carte de reproductie inchisa dintr-un mic grup-un stoc fondator. Este aplicata aproape tuturor raselor de animale, nu doar porumbeilor. Noilor membri ale acestor registre de rasa le este cerut sa sa comformeze ,, Conditiilor de membru” prin care ei promit ca nu au de-a face cu animale care nu sunt ,, de rasa pura” ( cu exceptia animalelor de companie si a locatarilor ocazionali); ,,rasa pura” fiind un termen care se refera doar la ,,indivizii inregistrati” (sau care indeplinesc conditiile de inregistrare), sau acei indivizi care au un pedigree ,,dovedit”. Puii care fac subiectul unor plangeri pecum ca ei nu ar fi de rasa pura sunt investigati in cadrul raselor de animale, si in multe cazuri, sunt retrasi din registre prin rezolutia data de consiliul director al clubului. Fie ca va place sau nu, aceasta este efectiv o varietate a ,,rasismului” in conceptul si practica aplicata animalelor.  

             Nu toti crescatorii de animale sunt de acord cu propozitia care spune ca puritatea  rasei este mai importanta decat orice alt ceva, in special cand ei se comfrunta cu problema de a creste animale carora le este aplicat si un standard de performanta. Multi din acesti dezinteresati sunt obligati sa continue cu reproductia fara beneficiile unei inregistrari generalizate in pedigree la centrele oficiale care ofera certificate de origine- de exemplu, cei care cresc ,, Huski “, cea mai performanta rasa de caini care trag sanii care domina atat cursa scurta cat si cursa lunga, pastreaza inregistrari sofisticate ale pedigreelor si au programe sofisticate de reproductie, dar doar ca crescatori individuali. In mod similar multi crescatori de rolleri de Birmingham tin linia pedigreelor inapoi pana la importul original de la Pensom. Insa uneori cativa membri ai crescatorilor de animale pure ( inclusi aici si rolleri de birmingham) se angajeaza intr-o rebeliune subtila, reproduc in liniste ( chiar si rolleri de birmingham, indiferent de culoare) doar dupa judecata lor superioara si standardele de performanta in ciuda restrictiilor comventionale mentinute de cei devotati comvingerilor rasei pure. In cadrul clubului Greyhound din Australia, cand recent s-au luat niste mostre de ADN pentru teste, sa zvonit ca sau descoperit multe neconcordante in pedigree si ca multe incrucisari intre rase sau intamplat de fapt. In mod similar crescatorii de Husky siberian sunt constienti ca multe linii din cadrul Clubului Canadian s-ar putea sa fi primit in mod repetat infuzii de material genetic de la exemplare impure sau de la alte rase. Deasemenea am vazut acest lucru si la rollerii de birmingham cu scopul de a importa diferite culori si modificatori. In cateva cercuri se poate ajunge la concluzia ca este chiar ok sa se hibrideze ocazional daca ai un bun motiv sa o faci si daca o folosesti in asa fel incat sa nu produci corcituri care sa fie ,,rusinoase”; daca unul reproduce inapoi catre originali pentru acceptarea degetica opt generatii; sau daca unul ,,chiar nu este prins!”. Astfel sfintenia rasei pure poate fi uneori violata in practica actuala, in special cand reproductia se desfasoara cu animale care sunt tinute intamplator si liber. 

              Mai importanta decat notiunea idealistica de puritate a rasei, geneticienii care studiaza populatiile insista ca populatiile limitate aflate sub o puternica selectie artificiala, fiind subiectul unor mari nivele de consangvinizare simplu nu isi pot mentine variabilitatea genetica si vigoarea pe termen lung fara introducerea de nou material genetic. Ei se refera, mai mult, la adevarata incrucisare, introducerea unor exemplare neinrudite in linia de reproductie, nu doar folosirea unui animal care poate fi din stocul alt cuiva care este, in fapt, derivat din exact acelasi stoc de baza dar cu cateva generatii in urma. 

              Cercetarile efectuale asupra ADN-ului au schimbat radical conceptul speciilor, subspeciilor si varietatilor. In secolul XIX si in prima jumatate a secolului XX am fost invatati ca o specie poate fi reprezentata de un tip specimen, ca marea varietate a indivizilor unei specii sunt fotocopii virtuale a specimenului tip, genetic vorbind, si ca norma genetica a majoritatii speciilor era homozigotismul pe cat mai multi loci. In mijlocul anilor 1960 credibilitatea acestei idei a fost spulberata cand studiile efectuate cu electroforeza proteica au relevat un extins polimorfism proteic care nu era ulterior suspectat. Astazi conceptul de specie intr-o forma satisfacatoare de sanatate genetica invoca o stare de ,,balanta dinamica” in care genomul speciei contine o matrice de genotipuri cu o un mare grad de heterezigotism, cu alele multiple pe multi loci. Acum se crede ca selectia naturala favorizeaza heterizigotismul intr-un mod care tinde spre un stadiu maxim de variabilitate naturala, conservand marea varietate a posibilitatilor pe care o specie le poate intalni odata cu provocarile mediului. Invers, speciile care si-au pierdut cea mai mare a variabilitatii genetice, de multe ori prin efectul ,,bottlenecks” ( gat de sticla) le poarta intr-un mare risc de extinctie datorita pierderii capacitatii adaptative, rezultand o  mare susceptibilitate la boli lipsa abilitatilor parentale, etc. ( Cel mai celebru exemplu este ghepardul, care este aproape in totalitate homozigot si se crede ca ar fi trecut printr-un ,,botlneck” si ca la un moment dat populatia sa redus la un mic numar de exemplare.) Nu exista nici un motiv pentru care rasele domestice de animale nu pot fi mentinute intr-un stadiu balansat de heterozism, analog cu cel al speciilor sanatoase de animale salbatice, daca gandirea tipologica poate fi intr-un anume mod inlocuita ( sau cel putin temperata) cu gandirea de populatie. Crescatorii admit in general ca, in realitate, putine animale sunt perfecte cu standardul de rasa, desi acest lucru nu diminueaza stabilirea unor registre de rasa in nici un fel. Astfel conceptul de specimenul de tip perfect, la care o rasa intreaga trebuie sa se comformeze cat mai aproape posibil, este in realitate strain pentru rasele de animale domestice asa cum este si pentru animalele din salbaticie. Vedem asta in rollerii nostri de birmingham unde gasim o mare varietate de tipuri si culori care se stie ca presteaza conform standardului. 

                 Urmarirea fanatica a unui tip de rasa si excluderea altor factori mult mai importanti a condus la o situatie distincta si nesanatoasa in cazul multor rase. Cum majoritatea crescatorilor par sa isi dirijeze eforturile spre productia de exemplare castigatoare in expozitii sau specimene performante, a rezultat o situatie in care eforturile continuate de a produce campioni conduce spre exagerari din ce in mai mai mari ai unor anumiti factori, factori care sunt banuiti ca ar fi cei care asigura succesul in competitii. Este un fapt acceptat, consangvinizarea stransa este cea mai rapida strada spre un astefel de ,,succes”. In lumea canina, aceasta este reteta de succes a unui crescator de show care reproducea pentru ,,excelenta” ( de Boer and de Boer Cainii in Canada, Aprilie 1994):

   ,, Abordarea mea ar fi sa indentific un extraordinar, caine dominant. Sa il numim ,,Shadrack”. Ca sa imbunatatesc sansele o sa cumpar trei catele care au ca bunic pe partea mamei acelasi caine ca si tatal lui Shadrack. Sa numim bunicul ,,Fashion Hint”. Voi reproduce fiicele lui Fashion Hint cu Shadrack. Presupun, ca in prima generatie, voi obtine trei catele frumoase. Pentru a doua generatie, le voi reproduce cu un mascul care este pentru ele o jumatate de frate ( pe partea lui Shadrack, si am grija sa fie tot un mascul dominant). Pentru a treia generatie, cateva ,,amestecuri si potriviri” includ sa merg inapoi la Fashion Hint sau Shadrack. Voi face si imperecheri frate-sora sau tata-fiica”.

            Cei care cauta o rasa din ce in ce mai rafina si mai performanta conduc direct spre un avansat grad de homozigotare, marind coeficientul consangvinizarii, micsorand populatia efectiva care reproduce si reducand consecvent varietatea genetica in multe rase, printr-o crestere in linie  ascendenta si necontrolata. Toate acestea sunt foarte asemanatoare cu conceptul de ,,reproducere covrig”, cea mai comuna practica recomandata de reproductie pentru rollerii de Birmingham. 

             Cercurile expozitionale au fost responsabile pentru declinul scopului reproductiei, abilitatile de munca si temperamentul in foarte multe rase, rase cu performante notabile, asa cum am vazut in trecut la rollerii de Birmingham cu aparitia rollerilor de show care au fost un fiasco. Laudele oferite repede si gratis varietatilor selectionate de culoare au inlocuit prea repede toata munca grea care este necesara sa se conserve abilitatile avansate de a performa. Daca pasarile noastre trebuie sa se comformeze unui ideal, moda trebuie sa gaseasca o cale care sa asigure asta, avand loc o mai mica reproductie in linie ( in cazul liniilor slabe) o sa dispara slaba rezistenta si laudele gratuite, asa marea atentie o sa fie indreptata catre performanta, asa cum a fost cazul in zeci de ani pana acum. 

             O infatisare balansata a identitatii de rasa trebuie restabilita integrand performanta cu idealurile comformatiei, frumusete si ,,tip”. Doua aspecte cu care un crescator trebuie sa le acorde o importanta egala in loc sa priveasca optional doar spre unul din ele. De exemplu, reproductia rollerilor si ducerea lor in expozitii doar pentru vanzare, fara nici un efort pentru a mentine si dezvolta abilitatile lor de a performa, este un abuz clar care va conduce invevitabil la o degenerare mentala a rasei. 

Abandonarea selectiei naturale

            Crescatorul loturilor domestice presupune des ca a abandonat taramul selectiei naturale si ca doar selectia artificiala joaca un rol important in programul lui de reproductie.  Nimic nu poate fi mai departe de adevar. Crescatorul poate incerca sa abandoneze selectia naturala; insa, selectia naturala nu va abandona lotul lui. Asa cum spune un genetician: ,, Caracteristicile selectionate de om, ca si culoarea florilor sau forma selectate de un horticultor, de obicei nu perturba puternica setare genetica  a variabilitatilor speciilor.  Multe asemenea schimbari sunt reversibile cand o mai mica restrictie asupra unui grup este instaurata. Sistemul ,,balansat” pare sa fie retinut de selectia naturala, care, poate paradoxal, strabate majoritatea sistemelor de selectie artificiala”. ( Hampton L. Carson, The Genetics of the Founder Efect. 1983).

            Aceia care doresc sa dea la o parte balansatul genomului sosit odata cu selectia naturala trebuie sa se zbata dupa accea sa atinga si sa mentina o oarecare vitalitate in loturile lor. Selectia artificiala singura implica o reproductie facuta intr-un mod care ignora grav cei mai multi loci din genom. Cum genele sunt asortate in grupuri pe cromozomi ( un fenomen cunoscut ca ..linkage-legatura”), consangvinizarea si selectia pentru caracterele dorite inevitabil afecteaza multe alte gene care sunt selectate intamplator si foarte des fixate homozigot cu o ignoranta totala fata de ce se intampla. Acesta poate fi un factor major in aparitia bolilor genetice. Acea selectie naturala, intrerupta pentru un sezon de selectia artificiala, o foarte buna nutritie, un avansat tratament veterinar,  reafirma natura sa intr-un nivel mai adanc si mai serios cand noul genom setat de crescator dovedeste greseli in nechibzuinta sa genetica, astfel incat un animal sanatos si puternic nu mai poate fi produs, oricat de atractive ar fi tipul si performanta in ochii arbitrilor. 

Depresia de consangvinizare

        Pe ce variabilitatea genetica se diminueaza si starea homozigota se mareste prin consangvinizare, un sindrom cunoscut ca depresia de consangvinizare se instaleaza. Este caracterizat printr-o reducere a vitalitatii ( supravietuirea propriilor pui), greutatea la nastere, fecunditatea (numarul de pui) si fertilitatea ( succesul reproductiv), impreuna cu alte lucruri. Multe din ele sunt cauzate de prezenta unor rare alele recesive vatamatoare in forma homozigota. O parte din ele pot fi si din cauza absentei supra dominantei oferita de combinatiile heterozigote. Pe ce depresia de consangvinitate devine mai severa, liniile foarte consangvine tind sa dispara prin pierderea abilitatii de a reproduce cu succes si/sau incapacitatea puilor lor de a supravietui. Variaza in intensitate de la specie la specie, probabil datorita variatiei numarului de gene letale naturale, genelor subletale si subvitale implicate. Cateva mamifere salbatice nu inregistreaza nici o mortalitate cand reproduc pui in captivitate fara a fi consangvinizate, arata 100% mortalitate a puilor cand sunt consangvinizate! O analiza a inregistrarilor despre reproductia a 44 de specii (Ralls&Ballou)  in captivitate a aratat ca mortalitatea infantila era mai mare in cazul animalelor consangvinizate decat la cele non-consangvinizate in 41 din cele 44 de specii la care au fost analizate inregistrarile. 

            Vitalitatea in declin cauzata de fixarea accidentala a alelelor subletale si alelelor subvitale nu va fi facuta pentru nici un numar de puncte de zbor, premii sau trofee. Criteriile de fitness nu vor fi inlocuite de criteriile care dicteaza esteticul sau performanta. Mediul in care traieste animalul va fi ultimul arbitru care va decide daca capacitatile lui vor fi sau nu respinse. Iti poti vaccina pasarile si le poti trata cu antibiotice, le poti hrani cu vitamine si minerale cum doresti, sau le poti inchide intr-un laborator steril lipsit de agenti patogeni! Totusi selectia naturala nu poate fi evitata; doar va apare la un nivel mai profund.   Intr-un anume fel mediul pasarilor include propriul lor corp fizic; daca genele care dicteaza fiziologia lor sunt defecte, atunci pasarile sunt blestemate indiferent de frumusete, tip classic al rasei, sau calitatile performantei. Adevarul este ca acea ,,tulpina superioara” nu poate fi produsa de mana omului prin programe reproductive si selectie artificiala; deciziile crescatorului sunt supuse  dreptului de ,,veto al naturii mereu. 

             Stiind acestea, atunci, crescatorul ar trebui sa inlocuiasca selectia naturala? Daca o va inlocui pentru a castiga bani, degenerarea lotului la sfarsit il va scoate din afacere si costurile veterinare ii vor manca profitul. Daca o va inlocui cu expozitii si trofee, in cele din urma castigatorii lui frumosi vor genera verigi slabe si degenerari. Daca o va inlocui cu programe de ,,eliminare a defectelor genetice”, in cele din urma lotul se va prabusi datorita depresiei de consanginizare si femelele vor esua in a depune oua, nu vor mai creste puii natural, puii vor muri in cuib. Daca o va inlocui cu tratamente veterinare, lotul sau va muri prematur datorita cancerului intratabil sau puii vor cadea prada bolilor virale in ciuda vaccinurilor polivalente. Daca o va inlocui cu munca si austeritate, lotul sau se poate sa indure un pic mai mult, dar in cele din urma se va dovedi ca este afectat de boli genetice care au scapat prin programul sau, sau ca performanta va scadea misterios pe ce coeficientul de consangvinizare creste. In cele din urma, selectia naturala nu poate fi inlocuita cu adevarat de criteriile artificiale. Crescatorul trebuie sa gaseasca un mod sa lucreze cu selectia naturala, in cadrul la ce se stie despre ciclurile biologice din lumea naturala. Noi in campul crescatorilor de rolleri trebuie sa incepem sa luam lectii de la biologii lumii salbatice, de la biologii care studiaza evolutia, de la geneticienii care studiaza  populatiile. 

              In cautarile noastre de puritate a rasei, de tulpine superioare, de tip clasic, de joc perfect, putem face un dezastru trist pentru pasarile noastre- cu temperament nevrotic, orbire, surzire, slabiciuni ale sistemului imunitar, boli de piele, tulburari ale sangelui, proasta functionare a sistemului endocrin, malformatii deliberate, si chiar des inabilitatea de a reproduce fara doici si fara interventii din partea veterinarului. Cat de inteligenti am fost!

            Putem acum sa privim clar spre ceea ce trebuie sa facem; la creatiile noastre demne de mila si pline de defecte in lumea noastra formata din porumbei si , ca oameni maturi si inteligenti, sa incercam sa facem mai bine? Daca vom fi intradevar destepti, vom incerca sa imitam cat mai aproape metodele naturii, sa lucram cu sistemele naturale, desi pentru propriul nostru sfarsit. Acest lucru ar fi intradevar inteligent. Ma gandesc ca acum este posibil, daca noi vom iesi din mica lume incestuoasa a raselor pure si daca vom invata ceva  de la oamenii care muncesc in alte campuri zoologice.

   

Heterozigot

           Mai des cunoscut ca vigoare hibrida, heterozigotismul  este o situatie cand se face o incrucisare intre doua sau chiar trei linii foarte consangvine care au performante deosebite pentru caracterele urmarite, de exemplu randamentul mai mare al porumbului. Functioneaza bine la plantele capabile de auto-fertilizare, dar si-a demontrat efectele si la speciile domestice. Este de remarcat ca in practica multe linii consangvine trebuie dezvoltate in acelasi timp, apoi uo hibridare aleatorie trebuie facuta pentru a stabili care linie da rezultatele dorite. Desi metodele crescatorilor de seminte sunt nepotrivite cresterii rolerilor, principiul pe general este interesant, deoarece ne ofera ideea ca heterizogotismul  functioneaza datorita heterozigotarii generatiei hibride, probabil prin actiunea ambelor gene dominante si supra-dominante.  Geneticienii incep acum sa realizeze ca sistemele heterozigote balansate a multor specii salbatice implica un efect heterozigot care le da un mare grad ,,fitness’’.

              La inceputul acestui articol am declarat ca trei axe distincte luate impreuna ajuta la indentificarea raselor- ascendenti,scop, si tip- trebuie sa se imbine perfect si cooperant, sau daca nu deplinul oferit de identitatea de rasa va lipsi sau va fi ingustat. Lasati-ma acum sa descriu cum o astfel de relatie poate fi atinsa. 

              Pentru a incepe, trebuie sa luam in considerare deschiderea pedigreelor, in fiecare familie de rolleri, pentru a primi nou material genetic. Acolo nu poate fi o sanatate genetica pe termen lung in mici populatii fara infuzii periodice de nou material genetic. Un mare ,,sacrificiu” trebuie sa facem, este in realitate un sacrificiu, trebuie sa abandonam atitudinea rasista si conceptul riguros de puritate a rasei. Trebuie sa recunoastem ca inainte de toate, un roller este un porumbel, din specia Columba Livia, si aceasta este adevarata lor identitate.  Prima oara sunt porumbei, inainte de a fi ,,Jaconettes” sau ,,Pensoms”; identitatea familiei este subordonata identitatii speciei. Trebuie sa incetam  tratamentul familiilor de rolleri ca si cum ar fi specii, sa abandonam rigiditatea si gandirea ingusta tipica care a fost mostenita in lumea crescatorilor. Trebuie sa recunoastem ca, desi familiile de porumbei sunt unice, acolo este, in realitate, nici o valoare pozitiva in incercarea sustinerii familiilor sau grupurilor de rolleri care sunt toti clone sau fotocopii a unui specimen reprezentat de un standard de performanta. Nu ar trebui sa fie prea greu, cum crescatorii si arbitrii nu au fost niciodata capabili sa ajunga la o intelegere si o interpretare consistenta a rasei sau a standardelor de performanta.  De ce, atunci, trebuie sa pretindem ca un standard, asa cum exista acum evoca o interpretare diferita in mintea oricarui crescator sau arbitru, descrieti o singura familie ideala?

           Familiile de rolleri pot si ar trebui sa fie diferentiate, crescute si mentinute intr-o balanta dinamica, populatii de baza heterozigote fara restrictii de a fi inchise intr-un grup istoric fondator. Cartea inchisa a pedigreelor si puritatea de rasa sunt doua concepte care, dintr-un punct de vedere genetic sunt inutile. Intradevar, asa cum am vazut, pentru a mentine o populatie sanatoasa genetic si limitata, aceste doua metode sunt chiar contraproductive. Unde este logica atunci cand supunem toate familiile de rolleri unui sistem inchis bazat pe puritate care garanteaza degenerararea genetica progresiva, pierderea rezistentei si a vigorii speciei, si intristreaza orice crescator cu rezultatele nedorite, nefericita responsabilitate de a produce din ce in ce mai mult, defecte nesanatoase si loturi afectate odata cu trecerea timpului? Notiunea ca bolile genetice pot fi controlate sau eliminate cu ajutorul programelor de monitorizare sau a selectiei este un concept al carui timp a sosit, dar se poate sa nu se fi nascut totusi din experienta generala. Se poate ca un crescator uneori sa isi imbunatateasca sansele si sa produca loturi mai bune slectand bine parintii, dar selectand prin eliminare sau testare se poate sa nu rezolve problemele genetice ale lotului intr-un sens mai larg. In ciuda generatiilor care se succed de loturi ,,curate”, liniile pot inca produce din ce in ce mai multe animale afectate. Asta e pentru ca defectele sunt mostenite in reproductia apropiata/incest. Pentru a restitui sanatatea genetica trebuie sa adoptam un alt sistem. O sa fiu intrebat: ,, Cum o sa incrucisam loturile noastre pentru a elimina defectele genetice?” Raspunsul e ca incrucisarea nu va elimina nici un defect genetic. Incrucisarea nu va pune capat problemei.  Daca putem intr-un fel elimina toate variatiile genelor care stim ca produc anomalii vatamatoare, plus cele pe care le vom descoperi de acum inainte, vom concluziona la sfarsit ca genomul ramas nu este viabil, ca reproductia sanatoasa si cresterea pana la maturitate nu poate avea loc. Defectele genetice nu sunt ,,eliminate” in natura. In schimb imperecherea intamplatoare si obiceiurile comportamentale care descurajeaza consangvinizarea au grija sa asigure un mare nivel de heterizigotie si in consecinta rareori se ajunge la starea homozigota. Daca vom face pasi sa setam modele similare de imperechere la rollerii de Birmingham, vom fi capabili sa reducem mult nivelul de expresie al genelor defecte, ceea ce este tot ce se cere. Scopul final este sanatatea lotului si nu ,,puritatea rasei”. Liniile selectionate si purificate or sa fie slabe din alte motive, asa cum am explicat. Acum, odata cu trasarea genomului porumbeilor si cu indentificarea celor mai comune defecte, vom fi probabil capabili sa utilizam studiile ADN pentru a face imperecheri recomandate care nu vor produce pui cu defecte homozigote- cu conditia sa avem destula varietate genetica disponibila pentru incrucisare sa ne ofere distincte linii genetice din care sa alegem! Asa cum stau lucrurile acum, cateva familii pot fi deja foarte homozigote incat sa fie foarte greu gasirea unor parteneri cu care sa evitam unele defecte genetice fara sa le intarim pe altele!

            Pot deja sa aud cativa oameni obiectand, dupa ce au crezut in ideea de a reproduce intr-un sistem in care incrucisarea este incurajata, ,,Sigur acest sistem va produce rolleri care nici macar nu sunt reprezentativi pentru rasele lor, sau vor arata o lipsa a performantei pe care o cautam si o apreciem! Ce se intampla atunci?” Gandirea dupa un tipar moare greu. Obisnuiam sa ma ingrijorez sa nu cumva sa reproduca  rollerii mei un porumbel cu mot, picioare incaltate, sau 13 pene in coada. Nu sa intamplat niciodata. Lasati-ma sa spun urmatoarele celor care se ingrijoreaza ca o rasa balansata heterozigota va produce exemplare ,,netipice”. Este mult mai bine ca uneori reproducatorii nostri sa produca un pui putin mai slab in ,,tip”, decat sa producem un mare numar de pui condamnati sa traiasca o viata plina de suferinta, care vor creea anexietate, mari facturi catre veterinari, frustrare si nefericire pentru proprietari. Acest lucru il facem acum cu multe rase de animale. Peste 60% din Golden Retrevier, de exemplu, va suferi de dispaxie de sold, osteoartrita sau osteocondrita in viata lor. Este acest lucru de preferat fata de posibiliatatea de a produce din cand in cand un pui lipsit de ,,tip” dar care va bucura totusi pe cineva ca si un animal sanatos de companie? Sunt sigur ca o sa fie necesar un pic de timp pentru fiecare dintre nou sa invatam sa reproducem in acest mod nou si diferit; presupun ca putem produce ocazional ,,tipuri” ciudate in proces. Dar deja facem asta. Sunt absolut comvins ca bunele rezultate pe care le vom atinge repede vor valora mai mult decat rusinea provocata de insuccese. In cele din urma trebuie sa avem toti constiinta curata inca odata, stiind ca am facut cele mai bune eforturi, utilizand cunostinte genetice de ultima generatie, sa producem populatii de rolleri sanatoase si robuste. Sa nu uitam ca cartografierea ADN-ului avanseaza, uneletele noastre se vor imbunatati si abilitatea noastra de a prezice ce vor reproduce parintii se mari considerabil.

              Schimbarea in moda nu poate apare fara dezbateri largi intre crescatori, deoarece noile concepte par mereu amenintatoare cand sunt descrise pentru prima data. Acesta nu este in realitate un concept asa de nou. Multi crescatori deja s-au angajat in incrucisari regulate cu scopul de a creea propria familie de rolleri. Toata ideea de un sistem de reproductie  balansat dinamic heterozigot care sa asigure pastrarea unei diversitati genetice  sanatoase pe cat posibil deja a fost instaurata in multe loturi. O asemenea diversitate face posibila o dezvoltare usoara in orice directie doreste crescatorul. Asigura ca nivelul problemelor genetice este tinut la un minim indiferent de schimbarile de standard care apar. In staticul sistem balansat homozigot care se practica acum in multe loturi, pe ce se mareste in timp gradul homozigotiei si odata cu reproductia selectiva, va deveni mai greu pentru schimbarile mari sa apara usor si natural, si problemele genetice vor deveni din ce in ce mai pronuntate. Odata ce o alela se va ,,fixa” homozigota, nici o selectie nu va putea schimba acest lucru; doar o incrucisare radicala poate restabili alelele pierdute si o asemenea incrucisare va modifica mereu balanta statica complet, necesitand ani de consangvinizari si selectie, probabil prin care se vor crea noi probleme genetice. Sunt comvins ca un sistem bazat pe un echilibru dinamic al genelor sanatoase dominante trebuie sa fie inevitabil mai bun decat un sistem care arunca afara mare parte din diversitatea genetica sanatoasa pentru a atinge stabilitatea pentru legaturile homozigote recesive cautate.  

              Inevitabil unii vor simti ca sugestiile continute in acest articol sunt nerealistice si impracticabile, asemenea idei ca diversitate in cadrul rasei si sistem de reproductie balansata-heterozigot ,,nu vor zbura niciodata”. Multi crescatori vor exclude imediat ideea de a incerca deliberat sa se mareasca gradul heterozigot, dupa atatia ani de urmarire a homozigotului prin ,,crestere in linie” si consangvinizare pentru a mari performanta si a spori consistenta reproductiei performantei. Doar acum, speranta si eforturile noastre revin impreuna cu cercetarea indicatorilor din ADN pentru bolile genetice majore, pentru performanta si pentru identitatea de rasa. Zestrea genetica a unei rase poate fi asemanata cu un cont in banca: unul nu poate retrage la nesfarsit fara sa depoziteze din cand in cand( indiferent de deficitul gandit de politicieni). Este foarte usor sa ignoram predispozitia genetica pentru boli, imi cer scuze, sa cumparam medicamente, sa platim facturile la veterinar si sa nu zicem nimic de frica sa nu fim acuzati ca avem un lot impropriu pentru reproductie. Totusi adevarul poate fi ca reproducem loturi defecte; sistemul in sine garanteaza asta in mod virtual. Daca credem ca reproductia loturilor defecte este un  lucru rau , atunci ar trebui simplu sa discutam despre moduri de a alterna sistemul sa ne permita sa restabilim sanatatea genetica. Trebuie acum sa cautam sa elaboram un sistem evoluat care natural, aproape automat, produce animale sanatoase- pe care il vom continua cu selectia noastra pentru temperament, performanta si tip de rasa. Cel mai important este sa incepem sa discutam si sa muncim la noul sistem care trebuie sa faciliteze sanatatea genetica a pasarilor noastre.