Ce vad pasarile.

                                   Ce vad pasarile

                                                            de Timothy H. Goldsmith

           Evolutia a dotat pasarile cu un sistem de vedere in culori care il depaseste pe cel al mamiferelor, incluzand si oamenii. 

            Noi oamenii de obicei presupunem ca sistemul nostru visual este cel mai evoluat. Ne ajuta sa apreciem spatiul in trei dimensiuni, sa vedem obiectele de la distanta si sa ne miscam in siguranta. Suntem foarte abili in a recunoaste alti indivizi si in a le ghici starea de spirit dupa expresia fetei. De fapt, suntem niste fiinte vizuale incat avem probleme in a ne imagina lumile senzoriale ale unor creaturi care au capacitati extinse pe alte taramuri- o vanatoare nocturna a unui liliac, de exemplu, care gaseste mici insecte ascultand ecoul propriului suntet emis. 

             Cunoasterea noastra despre vederea in culori este bazata in general pe ceea ce vad oamenii: cercetatorii pot usor face experimente pe oameni cooperanti pentru a descoperi ce amestec de culori este asemanator sau diferit. Desi cercetatorii au obtinut informatii concludente de la o varietate de alte specii inregistrand semnalele catre

neuroni, nu am cunoscut pana in 1970 ca multe vertebrate, cele mai multe animale care nu sunt mamifere, vad culorile intr-un spectru care este invizibil pentru oameni : apropiat ultravioletelor.

         Vederea color a oamenilor. 

     Oamenii si o parte din primate vad culorile ca un rezultat a unei interactiuni a trei tipuri de celule con din retina ochiului. Fiecare celula con contine un alt pigment care este sensibil la o gama de  lungimi de unda a luminii. Cele trei tipuri de celule con sunt maxim sensibile la 560, 530 si 424 nanometri. 

     Cele doua linii verticale ale graficului ies din lungimile de unda si sunt absorbite in mod egal de pigmentul 560. Dar fotonii din razele cu o lungime de unda de 500 nanometri (in albastru-verde) au mai multa energie decat fotonii din razele care au o lungime de unda de 610 nanometri ( in portocaliu), amandoua cauzeaza acelasi raspuns al pigmentului implicit creeaza aceasi excitatie asupra celulei con. O singura celula con nu poate arata creierului lungimea de unda a luminii absorbite. Pentru a distinge o lungime de unda de alta, creierul trebuie sa compare semnalele primite de la celule con care au diferiti pigmenti vizuali. 

 Descoperirea vederii in ultraviolete a inceput cu studiul insectelor- si cu curiozitatea unui englez remarcabil, Sir John Lubbock, Lord Avebury. Prieten si vecin al lui Charles Darwin, membru al parlamentului, banker, arheolog si naturalist, Lubbock a descoperit inainte de 1882 ca in prezenta luminii UV, furnicile isi vor ridica ouale si le vor cara in locurile mai intunecate sau in locurile luminate de lungimi de unda mai mari. Apoi, incepand de la mijlocul anilor 1900, naturalistul austriac Karl von Frisch si studentii lui ( si studentii lor) au aratat ca albinele si furnicile nu numai ca vad lumina ultravioleta ca o culoare distincta dar si folosesc lumina ultravioleta de pe cer ca pe un compas.

               Descoperirea faptului ca multe insecte percep lumina ultravioleta a  dus la concluzia ca acest lucru este posibil datorita unui canal special de senzori pe care pradatorii aerieni nu il pot vedea. Nimic, oricum, nu putea fi mai departe de adevar. Munca din ultimii 35 de ani a aratat ca pasarile, soparlele, broastele testoase si multe specii de pesti au receptori UV in retinele lor. De ce sunt mamiferele atat de diferite? Ce le-a facut sa isi diminueze vederea color? Cautarea raspunsurilor a condus la o fascinanta poveste evolutiva si a condus la proaspete concluzii despre vederea extraordinar de bogata din lumea pasarilor. 

               Privire de ansamblu/ O poveste despre evolutie

• vederea color a vertebratelor depinde de celulele con din retina. Sa descoperit ca pasarile, soparlele, broastele testoase si multe specii de pesti au patru tipuri de celule con, in timp ce majoritatea mamiferelor au doar doua tipuri. 
• parintii mamiferelor aveau toate cele patru tipuri de celule con, dar in perioada evolutiei cand ei au devenit in majoritate nocturni- si vederea in culori nu era esentiala pentru a supravietui- primele tipuri de mamiferele au pierdut doua tipuri de celule con
• stramosii unui grup al primatelor din lumea veche, care include si oamenii, au recastigat un al treilea tip de celula con printr-o mutatie a unuia dintre conurile deja existente. 
• cele mai multe mamifere au inca doua tipuri de celule con, facand vederea color a  mamiferelor- chiar si acea a oamenilor si a rudelor lor- foarte limitata cand o comparam cu lumea vizuala a pasarilor. 

                  Cum a evoluat vederea color

             Descoperirile sunt mai bine intelese daca intai avem cateva cunostinte de baza  despre cum un organism percepe culorile. Pentru inceput, o proasta intelegere trebuie inlaturata. Este adevarat, asa cum multi tineri invata in scoala, ca obiectele absorb cateva lungimi de unda si relecta restul si asa noi percepem culorile obiectelor dupa lungimea de unda a luminii reflectate. Dar culoarea nu este o proprietate a luminii sau a obiectelor care reflecta lumina. Este o senzatie care se naste in creier. 

               Vederea color a vertebratelor incepe cu celulele con din retina, straturile de celule nervoase care transmit semnale vizuale la creier. Fiecare con contine un pigment care consta in cateva variante a proteinei opsina, legata de o mica molecula numita retinal, inrudita aproape cu vitamina A. Cand pigmentul absoarbe lumina ( sau mai exact absoarbe mici pachete de energie numite fotoni), energia adaugata determina retina sa isi schimbe forma, declansand o cascada de evenimente moleculare care conduc la excitarea celulelor con. Aceasta excitare conduce in schimb la activarea neuronilor retinieni, un set care trimit impulsuri la nervul optic, trimitand informatia la creier despre lumina receptionata. 

             Cu cat este mai intensa o lumina, cu atat mai multi fotoni sunt absorbiti de pigmentii visuali, determinand o excitatie mai mare a fiecarui con,  lumina aparand mai puternica. Dar informatia transportata de fiecare con este limitata: singura, celula nu poate spune creierului care lungime de unda a provocat excitatia. Unele lungimi de unda sunt absorbite mai bine decat altele, si fiecare pigment vizual este caracterizat de un spectru care descrie cum absortia variaza cu lungimea de unda. Un pigment vizual poate absorbi doua lungimi de unda egale, dar chiar si atunci fotonii lor contin diferite energii, conul nu le poate desparti, deoarece amandoua determina schimbarea formei retinei si acest lucru determina aceasi cascada conducand la excitatie. Tot ce poate face un con este sa numere fotonii care ii absoarbe, nu poate distinge o lungime de unda de alta. Prin urmare, un con poate fi excitat in mod egal de o lumina intensa care este absorbita slab sau de o lumina slaba care este absobita puternic ( lumina puternica este in cazul asta reflectata in n suprafete).

             Concluzia importanta care se trage de aici este: pentru ca in interiorul creierului sa se poata crea senzatia de culoare trebuie sa primeasca  si sa compare semnale de la doua sau mai multe celule con continand diferiti pigmenti vizuali. Prezenta a mai mult de doua tipuri de conuri  in retina permite o mai mare capacitate de a vedea diferite culori. 

              Opsina ( o proteina) care distinge un con de altul a oferit un mod de a studia evolutia vederii color. Cercetatorii pot sa deduca relatiile evolutive ale opsinei in diferite clase de conuri  si dintre diferite specii examinand secventele de nucleotide de baza ( sau ADN) in genele care codeaza pentru aceste proteine. Copacul evolutiei rezultat in acest fel dezvaluie ca opsina este o proteina antica care exista cu mult inaintea aparitiei grupurilor de animale predominante care traiesc astazi pe pamant. Putem trasa patru descendente de conuri pigmentate ale vertebratelor, numite descriptiv dupa regiunea spectrului in care ele sunt cele mai sensibile: unde lungi, unde medii, unde scurte si ultraviolete. Toate grupele majore de vertebrate au in retina tije si conuri. Tijele, care contin pigmentul vizual rodopsina, ofera abilitatea de a vedea in lumina foarte slaba. Rodopsina este similara in ambele structuri si  caracteristicile absortiei cu pigmentii din conurile cele mai sensibile la undele medii din spectrul vizual, a evoluat din acei pigmenti sute de milioane de ani in urma.        

       

                  

          Avantajul pasarilor

      Analizand ADN-ul speciilor contemporane, cercetatorii au putut sa se uite inapoi in timp si sa determine cum pigmentii conurilor s-au schimbat cand au evoluat vertebratele. Munca a indicat ca primele vertebrate avea patru tipuri de conuri ( tringhiuri colorate), fiecare continand un alt pigment. Mamiferele au pierdut doua din conuri la inceputurile evolutiei, foarte probabil pentru ca aceste animale erau nocturne si conurile nu sunt ncesare pentru vederea in lumina foarte slaba. Pasarile si marea parte a reptilelor, in contrast, au pastrat patru tipuri diferite de conuri. 

      Dupa moartea dinozaurilor, mamiferele au inceput sa se diversifice, si ascendenta care a dat nastere vechii lumi primatele de astazi- maimutele Africane, maimute si oameni- ,, au recastigat” al treilea con prin duplicarea si ulterioara mutatie a unei gene pentru unul din pigmentii ramasi. Deoarece oamenii au evoluat din linia primatelor, suntem spre deosebire fata de amicii mamifere unii dintre cei care au trei conuri ( in loc de 2) si vedere tricromatica color- o imbunatatire, dar nimic care sa concureze cu mai nuantata vedere a pasarilor. 

                Pasarile au patru conuri distincte din punct de vedere al spectrului, cate unul din fiecare linie evolutiva. Mamiferele, au in mod normal doar doua, unul foarte sensibil la violet si altul sensibil la undele lungi. Cea mai probabila explicatie pentru aceast numar mic este ca in timpul primei parti al evolutiei din Mezozoic (245 milioane la 65 milioane ani in urma), mamiferele erau mici,  fricoase si nocturne. In timp ce ochii lor au evoluat pentru a se bucura de un avantaj pe timp de noapte, ei au devenit din ce in ce mai dependenti de marea sensibilitate a tijelor si mai putin dependenti de vederea in culori. Prin urmare, ei au pierdut doi din cei patru pigmenti ai conurilor pe care le aveau stramosii lor-  pigmenti care sunt si astazi la majoritatea reptilelor si pestilor. 

             Disparitia dinozaurilor 65 milioane de ani in urma a oferit mamiferelor noi oportunitati de specializare, au inceput sa se diversifice. Un grup- printre care si parintii omului si celorlalte primate din Lumea Veche- au ales viata diurna, s-au imprastiat in copaci, si au ales fructele ca o importanta parte a dietei lor. Culorile florilor si fructelor de multe ori contrasteaza cu imprejurimile ( frunze), dar mamiferele, cu doar un pigment sensibil la undele lungi, nu ar fi fost capabile sa vada culorile contrastante in marea de verde, mai ales partile galben si rosu ale spectrului. O solutie pentru aceste primate a fost prezenta in cutia cu scule a evolutiei. 

               Ocazional in diviziunea celulara care apare in timpul formarii oualelor si spermei, un schimb inegal de parti de cromozomi conduce la productia unui gamet care poseda un cromozom continand mai multe copii a uneia sau mai multor gene.  Daca generatiile urmatoare mentin aceste gene extra, selectia naturala poate conserva mutatiile benefice care rezulta in ele. Asa cum Jeremy Nathans si David Hogness, muncesc la Universitatea Stanford, au aratat, ceva de acest gen a aparut in ultimii 40 de milioane de ani in sistemul visual al primatelor din vechea lume.Din  schimbul inegal de ADN in celulele reproductive si ulterioarele mutatii a unei copii in plus a unei gene pentru un pigment sensibil la undele lungi a rezultat un al doilea pigment sensibil la undele lungi, care a adus o schimbare in perceperea cu o mare sensibilitate a undelor lungi. Aceasta linie de primate difera de alte mamifere prin faptul ca au trei pigmenti pentru conuri in loc de doi si vedere tricromatica. 

                  Desi este o imbunatatire semnificativa, acest sistem nu ne echipeaza cu chintesenta vederii in culori. Sistemul nostru este rezultatul unui proces evolutiv si ramane mai slab cu un pigment fata de vederea tetracromatica pe care o au pasarile, reptilele si multe specii de pesti. Mostenirea noastra genetica ne ofera un dezavantaj  unora dintre noi intr-un alt mod. Ambele noastre gene pentru perceperea undelor lungi sunt pe cromozomul X, o mutatie care afecteaza unul din pigmenti poate conduce la o afectiune pentru barbati care ne va  impiedica sa distingem intre rosu si verde. Femeile sufera de aceasta afectiune mult mai rar, daca una din genele de pe unu din cromozomii X sufera de o astfel de mutatie functia ei va fi inlocuita de cealalta gena sanatoasa de pe celalalt cromozom X.

                Pigmentii conurilor nu sunt singurele elemente pe care le-am pierdut din retina in timpul evolutiei timpurii a mamiferelor. Fiecare con a unei pasari sau reptile contine o picatura colorata de ulei; aceste picaturi nu mai exista in conurile mamiferelor. Picaturile, care contin o concentratie foarte mare de molecule numite carotenoide, sunt asezate in asa fel incat lumina trece prin ele inainte de a ajunge la membranele care sunt in partea exterioara a conului acolo unde pigmentul vizual este localizat. Picaturile de ulei functioneaza ca un filtru, inlaturand undele scurte si ingusteaza campul absorbit de pigmentul visual. Aceast lucru reduce suprapunerea spectrala dintre pigmenti si mareste numarul de culori care, in principiu, a pasare le poate discerne. 

     Autorul Timothy H.Goldsmith este profesor emerit la Universitatea Yale si amic al Academiei Americane de Arte si Stiinte. A studiat vederea la crustacee, insecte si pasari pe o perioada de 50 de ani. Manifesta un real interes cu privire la evolutia vederii  si comportamentului oamenilor si i-a facut placere sa gandeasca si sa scrie impreuna cu elevii si in asociere cu Institutul Gruter pentru lege si cercetare comportamentala. Pentru zece ani inainte de a se retrage, Goldsmith a tinut un curs de stiinta pentru studentii de stiinte unmane si sociale si , impreuna cu William Zimmerman, a scris o carte Biologie, Evolutie si Natura Umana. 

            Testand vederea color la pasari. 

          Prezenta a patru tipuri diferite de conuri continand diferiti pigmenti vizuali sigur demonstreaza ca pasarile vad in culori. Totusi pentru a demonstra direct abilitatea pasarilor de a vedea culorile este necesara efectuarea unor studii comportamentale in care pasarile trebuie sa aleaga obiecte colorate. Aceste experimente trebuie sa inlature alte indicii, cum ar fi stralucirea, pe care pasarile le-ar putea folosi. Cercetatorii au facut teste de acest gen pe pasari, ei au inceput sa examineze rolul conurilor care detecteaza razele ultraviolete doar in ultimele zeci de ani. Fostul meu student Byron K. Butler si eu am decis sa folosim tehnica culorilor imperecheate pentru a descoperi cum ajuta vederea cele patru conuri.  

               Importanta picaturilor de ulei din fata conurilor

           Conurile pasarilor si a altor cateva vertebrate au pastrat  cateva caracteristici pe care conurile mamiferele le-au pierdut. Cea mai importanta dintre acestea pentru vederea in culori  sunt picaturile de ulei. Conurile pasarilor contin picaturi rosii, picaturi galbene, picaturi aproape incolore si picaturi transparente. O vedere la microscop a unei retine ( stanga) afiseaza clar picaturile rosii si cele galbene; cerculetele negre indica cateva picaturi incolore. Picaturile transparente functioneaza ca un filtru inlaturand lumina provenita din undele joase. Efectul de filtru ingusteaza sensitivitatea spectrala a trei din cele patru conuri ale pasarilor si o schimba pentru undele lungi (grafic). Restrictionand lungimea de unda la care raspund conurile, picaturile de ulei ajuta pasarile sa distinga mai multe culori decat ar vedea fara picaturi. Ozonul din atmosfera superioara absoarbe lungimile de unda mai scurte de 300 nanometri; oricum, vederea ultravioleta a pasarilor implica doar campul apropiat ultravioletului: lungimile de unda cu banda cuprinsa intre 300 di 400 nanometri. 

               Pentru a intelege cum functioneaza imperecherea culorilor, prima oara sa consideram vederea noastra. O lumina galbena la oameni excita ambele tipuri de conuri sensibile la unde lungi. Mai departe, este posibil sa gasim un amestec de lumina rosie si verde care excita aceleasi doua conuri  cu aceasi intensitate, si amestecul asta de lumini va fi precedat de acelasi galben care a fost vazut atunci cand lumina galbena pura era prezenta. In alte cuvinte, doua lumini diferite se pot potrivi in culoare- va reamintim ca perceptia culorii este produsa in creier. Creierul nostru separa culorile din aceasta regiune a spectrului comparand iesirile ale celor doua conuri sensibile la unde lungi. 

              Cunoscand bine proprietatile fizice a celor patru conuri si a picaturilor de ulei, Butler si eu am fost capabili sa calculam ce amestec de unde lungi rosii si verzi ar fi pasarile capabile sa vada avand aceasi nuanta ca si o unda lunga  galbena particulara. Deoarece pigmentii vizuali umani si pigmentii vizuali din lumea pasarilor nu sunt identici, amestecul a fost diferit fata de ceea ce am prezis pentu oameni. Daca pasarile raspund la amestecul de lumina asa cum prezis, acest rezultat va comfirma masuratorile noastre a pigmentilor vizuali si a picaturilor uleioase si ne-ar permite sa cercetam daca si cum conurile sensibile la ultraviolete sunt implicate in vederea color. 

              Am folosit ca subiecti papagali mici Australieni numiti ,,budgerigars” (Melopsittacus undulatus). Am antrenat pasarile sa asocieze o recompensa ( mancarea) cu o lumina galbena. Un papagal observa de la o distanta aproximativa de 90 cm o pereche de lumini. Una era lumina galbena folosita la antrenament, cealalta un amestec variabil de rosu si verde. In timpul testelor, o pasare zbura spre lumina cand anticipa mancarea. Daca mergea la galben, se deschidea o mica fanta, pasarea reusind sa manance rapid o mica gustare. Daca mergea catre lumina gresita, nu primea nimic. Am schimbat amestecul de rosu si verde intr-o secventa neregulata, ca si varierea pozitiei celor doua lumini astfel incat pasarile sa nu poata asocia mancarea cu partea stanga sau dreapta. Am schimbat si intensitatea luminii de antrenament pentru a impiedica folosirea stralucitii ca indiciu. 

               La cele mai multe amestecuri de rosu si verde, pasarile au fost capabile imediat sa  aleaga lumina galbena de antrenament si sa isi primeasca recompensa de seminte. Dar cand amestecul continea in jur de 90% rosi si 10% verde -o proportie pe care noi am calculato ca s-ar potrivi cu lumina galbena folosita la antrenament- pasarile au devenit comfuze, alegerile lor devenind neregulate. 

                             Dovezi pentru vederea UV la pasari

                        

                                Ultravioletul in amestec ( procent)

         Vad pasarile intradevar undele ultraviolete ca si culori distincte? Intr-un experiment, autorul si colegii lui au aratat ca da. Cercetatorii au antrenat un papagal sa distinga o lumina violet fata de o alta lumina compusa din amestec de lumina albastra si ultraviolet. Cand amestecul avea doar 8% ultraviolet, se  potrivea ca si nuanta cu lumina de antrenament si pasarile faceau multe erori. Alegerile erau rostul intamplarii ( sageata) unde autorul a calculat- pe baza masuratorilor pigmentilor vizuali si a picaturilor de ulei din canurile pasarilor- ca culorile se potriveau. 

                 Fiind reasigurati ca putem prezice cand pasarile vor vedea potrivirea culorilor, am cautat evidente similare care sa ne arate ca sunt implicate conurile UV in vederea color tetracromatica si ca participa activ la ea. In aceste experiment am antrenat pasarile sa primeasca mancare la o lumina violeta si am explorat abilitatea lor  de a distinge aceasta lungime de unda de amestecurile de albastru si banda larga de unde lungi aproapiate ultravioletelor. Am aflat ca pasarile pot distinge clar lumina violet fata de majoritatea amestecurilor. Alegerile lor deveneau intamplatoare la 92% albastru si 8% ultraviolet, am calculat ca proportiile fac nuanta indinstinctibila de lumina violet folosita la antrenament. Acest rezultat inseamna ca UV este vazut  ca o culoare distincta de pasari si conurile UV participa la sistemul de vedere tetracromatic. 

     

                    Dincolo de perceptia umana.

                Experimentele noastre au oferit dovezile ca pasarile folosesc toate cele patru conuri in vederea lor color. Dar este dificil- imposibil, de fapt- pentru oameni sa stie care este adevarata perceptie a culorilor pentru ele. Nu doar ca vad aproape de ultraviolet, dar ele pot vedea culori pe care noi nici macar nu ni le-am imaginat. Ca si o analogie, putem spune ca vederea noastra color tricromatica poate fi reprezentata ca si un triunghi, intruncat vederea lor tetracromatica necesita o alta dimensiune, generand un tetraedru sau o piramida triangulara. In spatiul de deasupra podelei tetraedrului apar o varietate de culori care stau dincolo de experienta directa a oamenilor. 

                Cum ar putea pasarile sa foloseasca aceasta bogatie de informatii color? In multe specii de pasari, masculii sunt mult mai colorati decat femelele, dupa descoperirea sensibilitatii la UV, cercetatorii au cautat sa descopere daca nu culori UV invizibile pentru oameni nu influenteaza decizia alegerii unui partener. 

                In una din cercetari, Muir Eaton, atunci la Universitatea din Minnesota, a studiat 139 de specii de pasari la care sexele aratau identic pentru un observator uman. Bazandu-se pe masurarea lungimilor de unde ale luminii reflectate de penaj, a dedus ca in mai mult de 90% la aceste specii, ochiul pasarii vede diferente intre masculi si femele pe care ornitologii nu le-au cunoscut inainte. 

      

                 O incursiune virtuala in lumea vizuala a pasarilor

                 Vederea umana             vederea pasarilor          Mascul colorat

           Vederea color a oamenilor poate fi cartografiata ca si un triunghi. Toate culorile din spectru pe care le pot distinge oamenii sunt sub dunga neagra in interiorul triunghiului, multe alte culori care sunt compuse dintr-un amestec de lumini sunt sub curba. 

             Pentru a cartografia vederea color a unei pasari, trebuie sa adaugam o alta dimensiune rezultand un tetraedru. Toate culorile care nu activeaza receptorul UV sunt in podeaua tetraedrului; oricum, deoarece picaturile de ulei maresc numarul de culori pe care pasarile le pot vedea, spectrul urmareste marginile podelei triunghiulare mai degraba decat  forma exacta a vederii umane. Culorile care implica receptorii UV sunt in spatiul de deasupra podelei. Spre exemplu, rosul, verdele si albastru a pasarii din imagine  reflecta cantitati variabile de lumina UV  in plus de culorile pe care noi oamenii le putem observa. 

              Pentru a indica intr-un grafic culorile pe care femela acestui mascul le observa cand se uita la perechea ei, trebuie sa ne mutam de la planul triunghiului la volumul tridimensional al tetraedrului. 

                             Imagineazati o lume UV

        Oricum nimeni nu stie cum arata lumea pentru pasari, aceste imagini ne ofera un indiciu despre cum abilitatea de a observa ultravioletele poate schimba modul in care vedem lumea din jurul nostru. Pentru noi, centrul florii este un mic disc mic si negru ( stanga). O camera echipata sa detecteze doar lumina ultravioleta ,,vede” modele invizibile pentru noi, inclusiv un disc mai mare inchis la culoare ( dreapta). Aceste fotografii au fost facute de Andrew Davidhazy, un profesor de imagine si tehnologie fotografica de la institutul  de Tehnologie Rochester.   

                        

           In un studiu a masculilor din 108 specii de pasari Australiene, Franziska Hausmann si un grup international de colegi au gasit culori cu o componenta UV semnificativ mai pronuntata in penajul care este implicat in ritualurile de ,,curtare” decat in penajul de pe alta parte  a corpului. Mai departe, grupuri din Anglia, Suedia si Franta au studiat o pasare ( parus caeruleus), o ruda apropiata a cicadelor din America de Nord, si grauri (sturnus vulgaris), cu rezultate care arata ca demele in realitate sunt atrase de acei masculi care arata cea mai mare stralucire UV reflectata. De ce ar trebui sa conteze asta? Reflexia UV a penajului pasarilor depinde de structura submicroscopica a penelor, asa ca poate servi ca o un indicator al sanatatii. Amber Keyser si Geoffrey Hill de la Universitatea din Georgia si Universitatea din Auburn au aratat ca masculul bot-gros albastru ( guiraca caerulea) cu cel mai mult, stralucitor si cel mai mult UV reflectat din penaj, detin cele mai mari teritorii cu prada abundanta, si isi hranesc puii mai des decat o fac alti masculi. 

           In general, avand un receptor UV poate da un avantaj  in gasirea hranei. Dietrich Burkhardt de la Universitatea din Regensburg Germania a aratat ca suprafata ceroasa a multor fructe reflecta lumina UV care le poate semnala prezenta. Jussi Viitala de la Universitatea din Jyvaskyla in Finlanda si colegii sai au descoperit ca un mic soim numit Kestrel este capabil sa localizeze traseele virtuale de zbor. Micile rozatoare lasa urme de urina si fecale care reflecta lumina UV, devenind vizibile pentru receptorii UV ai Kestrelului, in special primavara inainte de a fi tot acoperit de vegetatie. 

                           

                                   Lungime de unda ( nanometri)

          Culorile reflectate de micile regiuni de pene sunt reprezentate de  clustere de puncte: rosu stralucitor pentru gat si piept, rosu mai inchis pentru crupa, verde pentru spate si albastru pentru cap. ( Nu putem sa aratam culorile pe care le vad pasarile, deoarece nici un om nu percepe acele culori.) Cu cat mai mult ultraviolet este in culoare, cu atat mai mult punctele vor fi deasupra podelei. Este o distributie a punctelor in fiecare din clustere din cauza ca lungimea de unda relectata variaza in cadrul regiunilor, astfel incat noi oamenii vedem pieptul si gatul rosii.  

             Oamenii care nu sunt la curent cu aceste descoperiri ma intreaba des, ,,Ce face vederea ultraviolet pentru pasari?” Intrebarea pare a sugera ca acea sensiviate la UV trebuie sa fie o particularitate sau chiar o caracteristica fara de care pasarile ar trai fericite. Suntem atat de inchisi in lumea propriilor simturi ca, totusi intelegem repede teama de orbire, nu ne putem imagina o imagine a unei lumi vizuale mai dezvoltata decat a noastra. Este umilitor sa realizam ca perfectiunea evolutiva este ,,va fi o mlastina” si ca lumea nu este chiar ceea ce ne imaginam cand o masuram prin lentilele oamenilor  ignoranti.