Cursele de porumbei si nutritia muschilor.

     Gordon  A

          Din ce in ce mai multa literatura despre porumbei devine disponibila, sunt mai multi crescatori bine informati decat au fost vreodata. Principii stiintifice in nutritie, reproductie, in modul de a concura pasarile, si in toate aspectele sportului sunt mult mai evidente desi inca sunt multe mode si ,,secrete” care continua sa tina treaba in loc mai ales in termeni de dieta pentru curse. De exemplu, multi crescatori devin din ce in ce mai constienti ca muschii care ii ajuta pe porumbei sa zboare au nevoie de cereale de genul: grau, ovaz, oraz, porumb etc. si nu (asa cum credeau multi crescatori britanici cu ceva timp in urma) legume ca: mazare si fasole. Oricum, motivul de baza pentru care sunt preferate cerealele in locul legumelor pentru curse poate sa nu fie bine cunoscut sau inteles. Scopul acestui articol este sa discutam despre grupele de muschi majore ale porumbeilor, incluzand anatomia lor in mare, microscopic si submicroscopic ( la nivel de electroni), o sa incerc sa ofer cunostinte de baza pentru intelegerea functiilor de baza, rezervelor de energie, si ce se intampla in acesti muschi din momentul eliberarii pana la sfarsitul unei unei curse lungi si grele de o zi si o sa incerc sa trasez cateva concluzii despre acesti muschi dintr-o pespectiva de nutritionist. 

          Vroiam sa specific de la inceput ca nu sunt un nutritionist, ci un veterinar angajat in munca de diagnosticare in laborator, in special in latura patologica, stiinta tesutului bolnav. Concurez de foarte mult timp cu porumbeii voiajori intr-un mic club din Canada, cu mici succese. Din cateva motive, am fost implicat la un anumit punct in  studierea muschilor animalelor salbatice capturate pe strazi sau in capcane. A trebuit sa revizuiesc informatiile despre muschii normali si sa efectele asupra acestor muschi a supra-extensiei fizice. Ma ajutat accesul la o variata literatura stiintifica despre muschii porumbeilor voiajori si ai altor pasari. Oportunitatea pentru mine, ca veterinar si ca crescator de porumbei voiajori, sa studiez in profunzime acesti muschi a fost interesanta si plina de satisfactii, si nu am vazut nimic scris despre acest subiect in revistele de porumbei. Pana astazi nu am vazut nimic scris in revistele de porumbei despre anatomia microscopica a muschilor porumbeilor si practic nimic despre nevoile nutritionale ale muschilor, absolut nimic care poate avea o baza stiintifica. Sper ca informatiile oferite sa duca totul mult inainte: oferind lumina de care era nevoie asupra subiectului. Refuzand unele din dezimformarile si neintelegerile despre nevoile nutritionale ale muschilor porumbeilor voiajori. 

           La inceput, poate fi o surpriza pentru multi crescatori sa invete ca cea mai mare parte a lucrurilor care se stiu despre muschi si despre muschii pasarilor in general, a derivat din munca considerabila facuta asupra muschilor voiajorilor, mare parte din aceasta munca a fost facuta in Canada la universitatea din Ontario, de Dr. John George si colegii sai impreuna cu studentii. Rezultatele acestei mari munci au fost publicate in diverse jurnale nationale si internationale. Cred ca rezultatele acestei munci pot fi interpretate asa cum am scris aici, si ca ele ofera o explicatie rezonabila a evenimentelor care apar in muschii care ajuta un porumbel sa zboare in timpul unei curse. 

        Trebuie sa realizam ca porumbeii au doua mari grupe de muschi care ii ajuta in timpul zborului, asa cum sunt prezenti la toate pasarile care zboara. Prima grupa care este si cea mai masiva sunt muschii care se gasesc de fiecare parte a sternului, sunt aceia care ii simtim cum varfurile degetelor cand tinem un porumbel in mana. Acesti muschi reprezinta 20% din greutatea totala a pasarii. Daca omoram o pasare, o asezam pe spate, cu coada spre noi, si daca ii dam pielea jos de pe tesuturile musculare, putem observa acesti mari muschi stand si fiind atasati de fiecare parte a sternului. Cand ne uitam mai de aproape, o sa vedem ca fibrele musculare pleaca dinspre stern in sus si inspre exterior intr-un unghi de 45 de grade formand un V cu sternul. Acesti muschi cunoscuti ca pectoralii majori sunt comparabili cu muschii care stau sub zona sanilor la oameni, totui ei sunt mult mai dezvoltati la pasari. Asa cum te poti astepta, pectoralii majori sunt cei mai puternici muschi de zbor la porumbei, la fel cum sunt si la alte pasari: functia lor majora este sa conduca aripa in loviturile rapide spre in jos, care vor propulsa pasarea inainte. Cealalta grupa importanta de muschi la porumbei este mult mai mica si localizata mai in adancime pectoralii de adancime, uneori numiti pectoralii minori, se gasesc imediat sub pectoralii majori langa stern. Ei au 3,6% din greutatea totala a unui porumbel, mult mai putin decat pectoralii majori, functia lor majora este de a ridica aripa inapoi. ( Stii ca in zbor, un porumbel inhaleaza cand ridica aripa si expira cand o lasa in jos?)

       Un alt important factor care trebuie sa il stim este ca, la pasari, sunt doua tipuri de baza a muschilor, bazandu-ne pe culoarea si functia lor. Prima grupa dintre ele este de culoare pal asa cum vedem pieptul de gaina. A doua este rosie asa cum vedem in muschii intunecati ai pieptului la pasari ca porumbeii, rate si gaste, impreuna cu celelalte pasari zburatoare. 

       Desi muschii pasarilor contin un amestec de muschi albi si rosii, este clar din exemplul dat inainte, ca muschii pectorali ai unei gaini domestice sunt majoritari in fibre albe, pe cand cei ai unui porumbel de curse au o preponderenta de muschi rosii. Vom incerca sa explicam diferenta: daca luam o bucatica mica din muschiul pectoral major, care se gaseste imediat sub pielea pieptului, o vom taia longitudinal, pe fibra, acest proces produce o mica sectiune subtire, pe care sa o putem examina microscopic, vom vedea ca e ste compusa din multe fibre lungi, in forma de tigara care sunt de fapt celule specializate numite fibre. Daca vom taia aceasi bucatica de muschi dar in sectiune transversala si vom studia unitatile in forma de tigara, vom vedea ca ele sunt mai mult sau mai putin rotunde, ovale uneori chiar unghiulare, si ca ele sunt grupate in pachete.( De exemplu, vom avea oarecum aceasi situatie daca luam un numar de creioane si le vom grupa in pachete, infasurand fiecare pachet cu o banda de elastic si asezandu-le unul peste altul, dar si cap la cap).

        Evident, sute de mii de pachete, stivuite si puse capat la capat, formeaza intregul muschi pe care noi il simtim cu degetele. Continuand observarea fibrelor musculare, nu putem sa nu vedem ca marea majoritate a fibrelor individuale dintr-un pachet au diametru mic. Bazandu-ne pe aceste descoperiri si pe inca alte cateva caracteristici importante pe care le vom discuta mai pe larg, aceste fibre cu diametru mic au fost desemnate ca fiind fibre rosii si sunt in fapt aprox 94% din muschiul pieptului. Intrucat majoritatea fibrelor sunt de diametru mic, sunt multe fibre in pachet care au un diametru mult mai mare si sunt chemate fibre albe. Aceste fibre reprezinta 6% din fibrele gasite in muschiul pieptului. Notam ca, de cele mai multe ori, aceste fibre sunt locate in marginea fiecarui pachet. Inca odata, daca folosim exemplul creioanelor, dar avem creioane de diametre diferite in pachet, vom vedea ca, in general, multe din creioanele groase reprezentand fibrele albe vor fi aproape sau chiar vor atinge banda de cauciuc, pe cand, cele mai multe din creioanele subtiri reprezentand fibrele rosii vor fi mai in interiorul pachetului. Astfel, predominanta fibrelor rosii in muschii pectorali ai porumbeilor voiajori da muschiului culoarea rosie la prima impresie. Aceasta culoare rosie este legata si de prezenta mioglobinei, un compus pigmentat, care transporta oxigenul   la multe specii de pasari si animale. In contrast, predominanta fibrelor albe in muschiul pieptului al gainilor domestice ofera acestuia o culoare pal, deoarece fibrele albe au foarte putina mioglobina. Aceste caracteristici de baza ne folosesc pentru a determina una dintre cele mai mari diferente intre o pasare ca porumbelul voiajor, sau o pasare migratoare care trebuie sa zboare multe ore, si o pasare sedentara, care nu zboara asa cum este gaina. Sunt mai multe diferente pe care le vom explora mai amanuntit in articol.  

        In completarea diferentelor de diametru la aceste doua tipuri de fibre, ce alte trasaturi distinctibile si semnificante mai sunt acolo? Investigatii majore au aratat ca, in completarea unui diametru mic, fibrele rosii individuale au o extinsa retea de vase sanguine care trece printre ele si le interconecteaza. Fibrele rosii au si o mare capacitate de la capta oxigenul, datorita prezentei mioglobinei, pentru metabolismul (pentru a arde) combustibililor necesar producerii energiei necesare zborului. De o foarte mare importanta pentru porumbeii voiajori este faptul ca aceste fibre rosii sa functioneze incet.

         Deoarece aceste fibre se contracta usor in timpul zborului, ele obosesc foarte incet. Devine evident ca fibrele rosii sunt cele care pot suporta efortul sustinut de a zbura multe mile, chiar daca distanta este un antrenament scurt, o cursa de distanta medie sau un maraton. In cateva cazuri speciale cum ar fi lansarea in aer, care va fi discutat mai tarziu, dovezile sugereaza ca fibrele rosii sunt capabile de o activitate foarte rapida. Oricum, cea mai importanta functie pare sa fie asociata cu efortul sustinut si prelungit necesar zborului. 

          Pe de alta parte, observam ca marile fibre albe au relativ putine vase de sange care strabat suprafata lor si ca au o foarte slaba capacitate de a utiliza oxigenul, sa arda combustibilul, deoarece contin foarte putina mioglobina. In contrast cu fibrele rosii, aceste mari fibre albe functioneaza ( se contracta) rapid. Asa cum te astepti, datorita capacitatii lor de a raspunde rapid, fibrele albe obosesc foarte repede, si din acest motiv, este important sa intelegem ca nu pot fi  utilizate indelung pentru zborul sustinut. Daca ele nu functioneaza in timpul efortului prelung, care este rolul lor principal? Cum fibrele albe se contracta rapid si obosesc la fel de rapid, ele par a fi foarte importante si folositoare in timpul efortului muscular care necesita o foarte rapida contractie chiar o reactie  exploziva. Fibrele albe sunt acelea care opereaza cel mai eficient si care ajuta lansarea unei pasari in aer si ii permit reactiile rapide si explozive cand intalneste un pradator, linii de inalta tensiune sau obstacole. Cand puii se inalta exploziv intr-o activitate frenetica isi folosesc intens fibrele albe. 

           O alta functie importanta a acestor fibre este productia caldurii in perioada rece prin procesul natural de frisoane. Aripile care tremura atunci cand este o buna conditie fizica sunt un alt exemplu al functionarii fibrelor albe. Amandoua exemplele sunt bune pentru a ilustra rapiditatea cu care functioneaza aceste fibre si ce inseamna contractia rapida!

           Acum, daca vom folosi un microscop foarte puternic pentru fotografia si a mari de cateva sute de ori, amandoua fibrele si cele albe si cele rosii, vom vedea cateva diferente foarte importante intre cele doua. Ma voi uita prima oara la fibrele rosii, vom vedea ca ele contin multe structuri ovale care par ca sunt prezente in lanturi, ca margelele pe o ata, si ca aceste structuri sunt des separate intre ele de ceva care, la prima vedere, pare un spatiu gol. Structurile ovale sunt cunoscute ca mitocondrii care, pentru scopul nostru, pot fi comparate cu o serie de cuptoare. Natural, fiecare cuptor are nevoie de combustibil si aceste ,,cuptoare biologice” nu fac exceptie. Cand privim mai de aproape, vedem ca ,,spatiile” dintre  ,,furnale” nu sunt spatii deloc, ci sunt picaturi dintr-un abundant combustibil.

           Poate fi o surpriza pentru multi crescatori, dar acest combustibil este, de fapt, nimic alt ceva decat grasime! Avand in vedere convingerea istorica ( si incorecta) a unor crescatori ca proteinele ar fi principalul combustibil pentru curse, prin urmare, tendinta principala a unor crescatori de a folosi un mare procent de mazare si fasole ca si combustibil in ratiile pentru curse, in locul cerealelor aceasta informatie ar putea sa ii surprinda. Pe ce continuam sa examinam fina structura a fibrelor rosii, vom vedea ca ele contin si un numar considerabil de granule care au fost indentificate ca glicogen, un carbohidrat complex ( zahar) compus din multe unitati mici de glucoza zaharoasa, numit uneori si dextroza. 

           Importanta grasimilor ca si combustibil major pentru curse, sau pentru orice zbor mai lung, cum ar fi migratia, nu poate fi supraestimata. De exemplu, exista o mica pasare cantatoare numita ,,blackpool warbler” care cuibareste in fiecare an in Yukon si Alaska. Cand se apropie toamna, aceste micute pasari zboara in diagonala inspre sub si est peste continentul Nord American, hranindu-se si construind rezerve de grasime in timp ce calatoresc, pana cand ajung in provinciile Atlanticului din Canada si in statele Noii Anglii din USA. Cand depozitele de grasime sunt umplute si pasarile sunt mai grele, ele asteapta un front atmosferic de inalta presiune care se misca in fata  la vest si acompaniate de vanturile de la nord sau nord-vest. Cand este totul gata, pasarile se lanseaza in aer si traverseaza Atlanticul. Doar cand vor ajunge la tarm trei sau cinci zile mai tarziu, in coltul de nord al Americii de Sud, asta daca ajung, dupa o calatorie non stop incredibila facuta de o pasare care cantareste doua treimi dintr-o uncie! Fara grasime, aceasta incredibila calatorie de 3900 km, nu poate avea loc. 

             Ca si rezerva de combustibil pentru zbor, grasimea are multe avantaje fata de carbohidrati si proteine. De exemplu, o singura unitate de grasime elibereaza atata energie ca o unitate de carbohidrasi si una de proteine puse impreuna. Un gram ofera aproximativ 9300 calorii de energie, pe cand aceasi cantitate de carbohidrati ofera 4200 calorii de energie, si un gram de proteine, doar 4100 calorii de energie. Totusi carbohidratii sunt utilizati de pasari pentru a pferi energie pentru anumite functii ale zborului pe care le-am discutat mai devreme, nu este o evidenta reala ca, sub conditii normale, proteinele sunt utilizate ca si o sursa de combustibil pentru muunca musculara. Doar sub conditii extreme, cum ar fi terminarea rezervelor de grasime si carbohidrati, ne putem astepta ca porumbelul sa utilizeze proteinele ca si combustibil. Ce alta dovada evidenta avem nevoie pentru a concluziona ca grasimea este cel mai important combustibil pentru zbor? 

       Munca experimentala facuta pe muschii porumbeilor voiajori a aratat ca dupa 30 de minute de activitate musculara, cantitatea de grasime care circula in fluxul sanguin a pasarilor in timpul exercitiilor creste cu 18% comparativ cu pasarile care nu fac exercitii. Aceste experimente, au aratat cum cantitatea de grasime in muschii pectorali ai pasarilor antrenate se mareste de la 25 la 40% si in ficat cu aproape 30%. Cercetand aceste observatii sa descoperit cum cantitatea de grasime  din depozitele localizate sub piele, in abdomen, etc., scade cu 25% in acest timp. Mai departe, cum cum combustibilul sub forma de grasime este necesar muschilor care muncesc, aceasta grasime este mobilizata din aceste depozite variate si transportata in fluxul sanguin si prin acesta la ficat si la muschii muncitori. Astfel, acest proces mobilizator micsoreaza suplimentele de grasime din zonele de depozit si mareste cantitatea de grasime in fluxul sanguin si de acolo in ficat si in muschii care muncesc. 

       In fibrele rosii, grasimea mobilizata este transportata in zona imediat vicina motocondriei unde este gata pentru a fi metabolizata ( sau arsa, in sensul biologic) pentru a furniza energia necesara zborului in desfasurare. In muschii pieptului, prezenta unei retele sanguine extinse de mici vase care incercuiesc fiecare dintre fibrele rosii are cateva scopuri evidente pe langa acela de a inlocui rezervele de combustibil, aceste vase aduc o cantitate mare de oxigen care este necesara in procesul de ardere a grasimilor( cunoscut ca metabolism aerobic, care este, un proces care are nevoie de oxigen) in muschi. De asemenea, din cauza producerii de caldura de catre muschii muncitori, aceasta retea de vase reuseste sa preia caldura si sa o poarte la plamani, gura etc., si sa inlature dioxidul de carbon si alte deseuri rezultate in procesul metabolic. Unul din produsele benefice rezultate in urma metabolismului este apa. In timpul metabolismului, arderea unei unitati de grasime produce noua unitati de apa, care, evident, este de un avantaj enorm pentru pasare in timpul unui zbor lung. 

        Ma uit acum la fibrele albe, vom vedea ca, prin contrast, ele contin foarte putine mitocondrii si in consecinta, aproape deloc grasimi. In lipsa grasimilor ca si rezerva de combustibil, de ce combustibil au ele nevoie? O inspectie apropiata arata ca cel mai important combustibil pentru aceste fibre este glicogenul, vazut sub microscopul electronic ca o multime de granule negre distribuite printre aceste fibre. Amintiti-va ca am spus mai devreme ca glicogenul este format din multe unitati de glucoza zaharoasa legate impreuna. Deoarece fibrele albe sunt necesare pentru executarea miscarilor foarte rapide ele trebuie sa aiba un combustibil care sa ofere energie aproape instant, si glicogenul este acest combustibil. Cum metabolismul glicogenului in glucoza de aceste fibre nu necesita oxigen, este un metabolism anaerobic( fara oxigen), si acolo nu este nevoie de o mare retea de vase de sange care sa infasoare fiecare fibra si sa o alimenteze cu oxigen, nici nu e nevoie de atat de multe mitocondrii, cum grasimea nu este utilizata.   

         Ok am inteles toate astea, spui tu, dar cum putem pune toata aceasta informatie impreuna astfel incat sa se transforme in ceva mai usor de inteles si mai practic? Bazandu-ne pe cele de mai sus si pe cateva investigatii facute in musciul pieptului la porumbei, putem indica secventa evenimentelor in acesti muschi in momentul eliberarii pentru antrenament sau lansarii in cazul unei curse. In schimb, aceste fapte ne ofera indicii practice care ne ajuta sa alcatuim ratiile pentru curse. Sa analizam aceste evenimente asa cum apar ele de la locul eliberarii in cazul unei curse, pe parcursul lungelor mile ale cursei, sa spunem, o cursa lunga.  

         Cand pasarile asteapta momentul eliberarii, vom vedea ca fibrele albe sunt incarcate cu glicogen si ca fibrele rosii sunt bine fortificate cu glicogen si abundante rezerve de grasime, energia lor primara. Depozitele de grasime din diferite zone ale corpului au suficiente rezerve pentru zborul indelungat si dur al cursei, dar majoritatea pasarilor nu sunt grase. Este o buna balanta intre cantitatea de grasime corporala si conditia fizica a pasarilor. Ficatul are si el rezerve adecvate de glicogen si grasime care pot fi mobilizate si transportate prin sange la muschii muncitori atunci cand va fi nevoie. pasarile au fost bine preparate pentru cursa de lunga distanta. Cei care sunt un pic mia grei pot avea un dezavantaj daca este o cursa normala, dar daca este una grea, rezervele in plus de grasime ii pot salva. Totul este pregatit. 

         Brusc, toate cosurile sunt deschise simultan, si intr-o explozie de sunet care reflecta imensa ardere a efortului muscular, pasarile se lanseaza in aer cu un unghi de atac de aprox 30grade  ( ei totusi sunt capabili sa zboare direct pe verticala pentru cateva secunde) si se inalta cu o viteza de aproximativ 5 mile pe ora, aripile bat cu o viteza aproximativa de 9,4 batai/secunda, varfurile creeaza o forma de 8 in relatie cu corpul cand se misca pe o raza de 142 de grade intr-o singura bataie. Pentru a ilustra imensa putere a muschilor pectorali, este cunoscut de exemplu, ca doar unul din muschii pectorali este capabil sa exercite o forta de 10 ori mai mare decat greutatea pasarii. Este de asemenea cunoscut ca miscarea aripii spre in jos dureaza o treime din fiecare bataie, si miscarea aripii in sus, aproximativ doua treimi din bataia aripii. Forta exploziva care este necesara pentru a lansa o pasare in aer necesita un efort masiv care semnifica ca toata forta pe care o pot dezvolta pectoralii trebuie folosita in acest moment. Lansarea este rapida, o actiune exploziva, si desi ne asteptam ca doar fibrele albe sa faca aceasta actiune, este important sa ne reamintim ca ele sunt doar 6% din totalul fibrelor musculare ale pieptului, pe cand fibrele rosii formeaza o mare majoritate de 94% din totalul fibrelor prezente. Nu pare logic atunci, ca doar 6% din fibre sa poata sustine acest volum imens de munca necesar intr-o actiune atat de puternica. Mai departe, este foarte probabil ca atat fibrele rosii si cele albe sa coopereze si sa se contracte rapid, propulsand pasarea spre inainte, permitandu-le sa prinda altitudine si sa atinga viteza de croaziera. 

        A fost aratat experimental ca in cateva minute dupa ce sunt eliberati, toate rezervele de glicogen din fibrele albe sunt terminate complet, si pentru toate scopurile practice, activitatea lor practic se opreste in acel moment, ca rezultat al terminarii combustibilului. De fapt, aceste experimente au aratat ca glicogenul stocat in fibrele albe este epuizat complet dupa 10 minute de efort. Intre timp pasarile au atins viteza de croaziera, ritmul batailor din aripi sa micsorat de la 9,4 la 5,5 batai/secunda. Fibrele rosii, care fac acum toata munca, continua sa fie incarcate cu glicogen ( notati diferenta majora dintre fibre), si foarte important, cu mari rezerve de grasime, prezenta ca picaturi microscopice. Aceste picaturi de grasime, localizate in apropierea mitocondriilor unde sunt si utilizate, sunt metabolizate ( arse chimic) in mitocondrii in prezenta oxigenului, intr-un proces cunoscut ca oxidare. Un important produs rezultat prin oxidarea grasimii este adenosin trifosfatul numit pe scurt ATP, poate fi asemanat cu aburul produs de o locomotiva. In acest caz, aburul ofera energia care impinge locomotiva; comparabil, ATP-ul produs prin arderea grasimilor ofera energia necesara aripilor sa bata cu un ritm estimat de 5,5 batai pe secunda pentru multe ore pana la sfarsitul zborului. Reamintiti-va ca la momentul eliberarii, unghiul creat de varfurile aripilor cand pasarea se lansa in aer era de 142 de grade. In timpul vitezei de croaziera, acest unghi se micsoreaza la 85 de grade pe toata durata zborului. Pentru zborul rapid, miscarea puternica a aripii spre in jos ofera atat mentinerea altitudinii cat si propulsia, si din acest motiv, o ridicare puternica a aripii nu este necesara, si unghiul format de varfurile aripilor poate fi micsorat la 85 de grade.    

         Acest sistem eficient functioneaza continuu pe tot parcursul cursei, si speram ca porumbeii au fost conditionati bine inainte incat sa fie capabili sa reziste vremei si distantei, ei functioneaza ritmic. In acest punct, sunt indicii care sugereaza ca odata ce este atinsa viteza de croaziera, aripile continua sa bata ritmic si automat dintr-o actiune reflex care este localizata intr-o mica zona a maduvei spinarii. Acest lucru inseamna ca ritmul de baza al aripii este automat, fara nici un efort constient sau vointa din partea pasarii. In cadrul muschiului pectoral este probabil acum sa nu  functioneze toate fibrele rosii in acelasi timp. In schimb, sunt evidente care arata ca functioneaza in schimburi, permitand anumitor fibre sa se odihneasca si sa isi refaca rezervele de energie din depozitele care se gasesc in corp pe calea fluxului sanguin, in timp ce marea majoritate continua sa lucreze.  

        Reamintesc ca in 30 de minute dupa ce pasarile au fost eliberate, grasimea in muschii pectorali a crescut cu 40% comparand cu cantitatea de grasime prezenta in muschiii pasarilor care se odihnesc. Dupa 2 ore de la eliberare, cantitatea de grasime sa marit inca si mai mult si acum este cu 85% mai mare decat cantitatea de grasime prezenta atunci cand se odihneau. Dupa 5 ore, cantitatea de grasime se mareste cu 170%, de peste patru ori comparand cu ce se gaseste in muschii pasarilor care se odihnesc. Aceasta descoperire este importanta, demonstreaza importanta grasimii ca nutrient principal si alimentarea muschilor muncitori si bazarea pasari pe grasime ca si o sursa cheie de energie. Faptele vorbesc de la sine! Ziua continua si orele si milele trec. Pasarile foarte bine pregatite sunt in frunte ca indivizi solitari sau in stoluri de diferite marimi, grasimea continua sa se mobilizeze din depozitele corporale si sa fie ridicata de fluxul sanguin, sa fie livrata muschiului pectoral care lucreaza rapid si eficient. Pasarile care nu sunt pregatite sunt cu mile in urma din stoluri de diferite marimi; orele din aripi isi vor juca rolul lor, si este inevitabil ca anumite pasari sa nu mai ajunga acasa pana la lasarea intunericului.  

        La sfarsitul unei lungi curse de o zi, vom vedea ca situatia privind rezervele de  combustibil in cele doua tipuri de fibre musculare sa schimbat remarcabil. Daca ne uitam din nou la fibrele rosii si albe, vom vedea ca marile fibre albe care erau golite de glicogen imediat dupa ce pasarile au fost eliberate la start, sunt acum, surprinzator, reumplute cu glicogen! Cum sa intamplat acest lucru si de ce?   ,,Cum” este explicat de faptul ca ficatul are mari rezerve de glicogen, si este probabil ca aceasta sursa de glicogen a fost comvertita in glucoza pentru a putea fi transportata in circuitul sanguin la aceste fibre musculare, unde in schimb, a fost recomvertita in glicogen, si a fost stocat. ,,De ce” poate fi explicat observand avantajele evidente care le ofera acest proces de realimentare a fibrelor albe. La urma, odata ce startul a fost depasit si pasarile au atins viteza de croaziera, pot fi atacuri rapide din partea pradatorilor de care este critic sa se poata apara. Cablurile de inalta tensiune, firele telefonice, cabluri, si posibilitatea de a se ciocni cu alte pasari din stol, sunt toate posibile motive pentru o scapare rapida sau evitare, si pasarea trebuie sa fie gata sa adauge viteza de ori cate ori este nevoie in timpul cursei. Fibrele albe trebuie sa fie realimentate pentru a reusi sa ytreaca usor prin situatiile neprevazute, si acest proces de realimentare incepe imediat dupa ce rezervele s-au golit dupa eliberare. Chiar si la 18 ore dupa eliberare, aceste fibre albe au fost gasite impreuna cu cantitati abundente de glicogen care a fost inlocuit.

          Oricum, situatia in fibrele rosii, adevaratii cai muncitori ai sistemului muscular, sa schimbat dramatic, dar in sens invers. Odata incarcate cu grasime si glicogen, fibrele rosii dupa 18 ore de zbor, in general, par sa fi consumat toata grasimea si mai pot avea un pic de glicogen. De altfel, rolul glicogenului in functionarea fibrelor rosii nu este pe deplin inteles, dar cum rezervele de grasime sunt consumate si rezervele de glicogen pot fi terminate in 18 ore, este o sugestie ca glicogenul poate fi asociat cu productia continua a unei substante numita oxaloacetat care este una din cele cateva care rezulta in urma arderii grasimilor si eliberarea energiei in fibrele rosii. Este de asemenea posibil ca un rol important al glicogenului in fibrele rosii sa fie oferirea unui combustibil gata pentru a fi ars care sa fie folosit in constractiile musculare puternice care ajuta o pasare sa decoleze in momentul eliberarii. Totusi grasimea si glicogenul continua sa fie evidente in fibrele rosii, rezervele din ambele substante devin mici. Cele mai multe fibre rosii, in special cele din mijlocul pachetelor de fibre, sunt in particular sarace in rezerve de grasime, dar este interesant ca celelalte care sunt mai aproapiate de exterior si-au marit rezervele de grasime. Aceste descoperiri, impreuna cu altele, sugereaza ca fibrele rosii care sunt localizate in apropierea marginii unui pachet sunt primele care incep sa lucreze, si mai departe, sunt primele care vor obosi. cand ,,schimbul’’ lor este completat, vor opri munca pentru a se realimenta, si functiile lor vor fi preluate de urmatorul ,,schimb” de fibre, care sunt localizate un pic mai in interiorul pachetului, si tot asa. este probabil, cu mult inainte ca aceste rezerve de combustibil sa scada atat de dramatic, pasarea a inceput sa simta semne evidente de oboseala, pe masura ce toate rezervele importante de combustibil se diminueaza. 

           Aceste fapte strans legate cu cele mai mari rezerve de energie ne pot poate da indicii importante care arata de ce sunt atat de putini porumbei care vor sa zboare si sa sustina un efort sustinut de 14-15 ore intr-o singura repriza, sau de ce cursele lungi, sau de ce cursele foarte dure de viteza sau demifond pot deveni curse de doua zile sau mai simplu deoarece rezervele de combustibil scad extraordinar de mult, si oboseala se instaleaza necrutatoare. Pasarile au o mare nevoie de surse de energie exterioare cum ar fi cerealele, si ceva ce nu am tratat pana acum: apa, care impreuna cu aerul, este cea mai important element pentru viata si ceva ce toti avem tendinta sa luam drept garantat. Am spus mai devreme, ca apa devine disponibila pentru pasari ca un produs rezultat din arderea grasimilor, dar pe masura ce rezervele de grasime sunt consumate in timpul zborului, cantitatea rezervelor de apa se dimineaza in acelasi grad. Apa si mancarea pot fi disponibile in cateva locatii in lungul rutei si pe anumite rute pot fi rare sau inexistente. Cateva rezerve corporale de grasime si glicogen pot exista in ficat si alte cateva locuri, si in timpul perioadei de odina, grasimea poate fi mobilizata din toate locurile in care a fost stocata in corp pentru ai permite pasarii sa continue. Daca rezervele de grasime sunt prea slabe, pasarea trebuie sa se opreasca si sa gaseasca apa pentru a combate dezhidratarea, si mancare pentru a restaura rezervele de glicogen si grasime ca sa ii permita zborul pana acasa. Depinde de disponibilitatea mancarii si apei, de unele posibile raniri, si de distanta ramasa pana acasa, procesul de recuperare a pasarilor pentru un stadiu rezonabil care sa le permita zborul poate dura zile sau saptamani. Acele pasari care ajung acasa inainte de caderea noptii dupa o cursa lunga si chinuitoare au ajuns aproape la sfarsitul rezervelor de grasime si glicogen, la fel cum rezervorul masinii tale indica ca e aproape gol cand conduci pe autostrazile lungi cu benzinarii rare.