vineri, 24 ianuarie 2014

LECŢIA  DOCTORULUI  Joel Wallach


Dr. Joel Wallach este vestit la ora actuală in America. In anul 1991 a fost promovat pentru acordarea premiului Nobel.

Ceea ce o să aflaţi din aceasta broşura vă poate schimba total părerile despre medicina actuală si astfel va poate schimba radical soarta, la fel si celor apropiaţi.

        Textul e tradus in limba romana si tipărit de pe fonograma.  

        Sunt foarte bucuros ca ne-am întâlnit astăzi.
        Eu am crescut la o ferma, la sud de Saint–Louis. In anii 50  am inceput cu creşterea vitelor pentru carne. Daca sunteţi in domeniu in ceea ce priveşte creşterea si inmultirea bovinelor, atunci, probabil stiti ca singura cale de a castiga bani la tara este de a cultiva singuri hrana. Noi tocam porumbul, boabele si faina la moara si adăugam in acest conţinut vitamine si minerale. Aşa preparam noi hrana bovinelor. Deja după 6 luni aceste vite puteau fi expuse la piaţa si vândute. Noi efectuam o selecţie  păstrând cele mai mari cornute. Si ce-i interesant, făcând acest lucru pentru vite, noi insine, va imaginaţi, nu foloseam nici un fel de minerale si vitamine, insa eram tineri si doream sa trăim pana la vârsta de 100 de ani fara nici un fel de boli si neajunsuri. Acest lucru m-a frământat foarte mult si l-am întrebat pe taica-meu :”Tata, spune-mi de ce nu faci si pentru noi  acelaşi lucru pe care-l faci pentru vite ?”. Atunci tata m-a făcut sa gândesc corect, spunându-mi:”Mai bine taci; tu trebuie sa pretuiesti faptul ca zilnic mănânci produse proaspete de la ferma, sper ca intelegi acest lucru? „  Eu desigur n-am mai întrebat nimic pentru ca nu voiam sa mă lipsesc de prânz sau de masa de seara. Mai târziu am intrat la Şcoala Agricola si primind un nivel stiintific, o diploma, m-am specializat in domeniul zootehniei, culturilor de câmp si a solului. Ulterior am plecat pentru 2 ani in Africa. Acolo mi-am realizat visul din copilărie de a lucra cu Maur Parkins. Mulţi dintre voi il tineti minte după cartea sa. Este un om extraordinar. După 2 ani am primit o telegrama si o invitaţie de a lucra la Gradina Zoologica din Saint–Louis. Institutul Naţional al Sanatatii a oferit Grădinii Zoologice o suma in valoare de 78000 $ si ei aveau nevoie de un veterinar care sa facă autopsii animalelor ce mureau de moarte naturala. Eu am fost de acord, dar desigur eram nevoit sa fac autopsii la animalele care mureau nu numai in aceasta gradina zoologica ci si in grădinile zoologice din Brukuds, Chicago, New-York etc. Sub răspunderea mea era  nu numai autopsia animalelor decedate pe cale naturala, ci si sa găsesc si sa urmăresc speciile (exemplarele) suprasensibile la poluarea mediului înconjurător, deoarece la începutul anilor 60 nimeni nu ştia nimic sigur despre problemele ecologice si despre catastrofe.
        Urmărind cauzele deceselor oamenilor si ale animalelor eu am efectuat 17.500 autopsii si am ajuns la următoarea concluzie :”Fiecare om sau animal decedat pe cale naturala a murit din cauza hranei sărace, adică din cauza deficientei substanţelor nutritive”.
        Rezultatele analizelor chimice si biochimice cu exactitate documentara (informativa) arătau ca moartea pe cale naturala este cauzata de alimentaţia incorecta, si acest lucru ne-a uimit atât de mult incat m-am întors la istorioara cu vitele.
Am scris 75 de articole si teze, 8 manuale in colaborare cu mai mulţi autori si o carte singur. Cartea  a fost vânduta cu 140 $ studenţilor de la medicina. Mi-am tipărit tezele in 1700 de ziare si reviste, am participat la câteva emisiuni TV, etc. Dar in aceasta perioada lucrările mele referitoare la nutriţie ii interesa pe foarte putini. Ce-mi rămânea de făcut?
Am fost nevoit sa mă întorc la invatatura si sa devin medic, iar acest lucru mi-a permis sa folosesc toate cunostintele despre nutriţie acumulate si din sfera veterinara. Si acum, nu-i de mirare, totul a început sa funcţioneze. Am petrecut 15 ani la Torekmint, Statul Oregon si  mă ocupam cu practica medicala clasica. 
Astăzi vreau sa va împartasesc si dvs. cunostintele capatate, deductiile si rezultatele la care am ajuns in aceşti 10-12 ani si, daca luaţi din aceasta lecţie măcar 10% din ceea ce o sa citiţi, o sa va puteţi păzi de multe neplăceri, suferinţe, o sa economisiţi o grămada de bani si o sa va prelungiţi cu mulţi ani viata. Voi n-o sa reusiti acest lucru, adică n-o sa castigati aceşti ani suplimentari, n-o sa atingeţi potenţialul dvs. genetic fara nici o straduinta din partea dvs. 
Acum vreau sa va spun ceva foarte important:
POTENTIALUL GENETIC AL LONGEVITATII VIETII ESTE DE 120 -140 DE ANI.
In momentul actual putem enumera doar 5 naţii, reprezentanţii cărora trăiesc pana la vârsta de 120-140 de ani: in Orient, in Tibet si in China de Sud. Aceşti oameni au fost enumeraţi inca in anul 1964 de către Djemson Hilton care a scris cartea „Orizontul pierdut”. Cel mai bătrân om, conform datelor acelei carti (deşi nu neg ideea unei exagerări), era doctorul Li din China, născut in Tibet. La vârsta de 150 de ani a primit de la conducerea Chinei un act care adeverea faptul ca avea acea vârsta si ca s-a născut in anul 1677. Când a împlinit vârsta de 200 de ani el a primit al doilea Certificat. Acest act adevereşte faptul ca el a decedat la vârsta de 256 de ani, in anul 1933, despre acest lucru scriindu-se in „New-York Times” si „London Times” unde totul era foarte bine argumentat si demonstrat prin acte. 
In Pakistanul oriental locuia un grup de oameni care erau numiţi Bogazi. Aceşti oameni erau vestiţi prin longevitatea vieţii lor. Ei trăiau 120-140 ani.
In anul 1973, in numărul din ianuarie al revistei „National Geographic” s-a  tipărit un articol aparte despre oamenii care au trăit peste 100 de ani. Aceste materiale erau insotite de fotografii extraordinare prin calitatea cărora era vestita acea vârsta. Din acea multitudine de fotografii am memorat 3 din ele. Pe una din ele era ilustrata o femeie de 136 de ani. Ea şedea in fotoliu si fuma o ţigara cubaneza, bea vodca si lua parte la o petrecere. Se distra de minune fara a fi legata  la pat intr-unul din acele aziluri pentru bătrâni unde trebuia sa platesti 2000$ din contul tău bancar. Ea se bucura de viata la cei 136  de ani. In alta fotografie erau ilustrate doua cupluri sărbătorind 100 si respectiv 115 ani de la casatorie. Pe a treia fotografie era arătat un bărbat care culegea ceai in munţii Armeniei ascultând un mic aparat de radio. Conform mărturiei lui si ale inscrisurilor datelor de naştere ale copiilor lui,  el avea vârsta de 167 de ani – fiind cel mai bătrân om de pe planeta in acea perioada.
In emisfera de sud indienii sunt recunoscuţi prin longevitatea oamenilor săi fiind vestiţi printre oamenii Ecuatorului care au locuit in Anzi, la sud-est de Peru, la fel sunt vestite si teritoriile Titi-Kaka si Maciu-Piciu. Reprezentanţii celui mai vechi trib Titi-Kaka trăiesc 120 de ani.
Margaret Pich, de origine americana din statul Virginia, este înscrisa in cartea recordurilor „GUINESS BOOK” ca fiind cea mai bătrâna americanca. Ea a decedat la vârsta de 115 ani din cauza alimentaţiei insuficiente. Mai exact ea a murit in urma unei căderi. Care din voi îmi va spune din ce cauza putea ea sa moara? Corect, din cauza osteoporozei. Femeia a murit din cauza deficientei de calciu in organism. Ea nu era bolnava de vreo boala cardiovasculara si nici de cancer si nici de diabet. Ea a murit la 3 saptamani după cădere deoarece in organismul ei nu era suficient calciu. Fiica ei ne-a spus un lucru foarte interesant: înainte sa moara M. Pich avea o insistenta atracţie fata de dulciuri. Aceasta boala este cunoscuta sub numele de Panica. Despre acest lucru vom vorbi un pic mai târziu. Dar de obicei daca va rasfatati prea mult cu ciocolata sau dulciuri, aceasta înseamnă ca organismului dvs. nu-i ajunge Cromul si Vanadiul. In una din tarile lumii a treia, in Nigeria, conducătorul tribului Baule a decedat la vârsta de 126 de ani. La înmormântare una din soţiile sale se lauda ca, atunci când i-a murit soţul, el avea toţi dinţii la locul lor si toţi erau dinţii proprii, nici unul nefiind schimbat iar aceasta a fost posibil datorita faptului ca si celelalte organe isi îndeplineau funcţiile in limitele normale. 
Un bărbat din Siria a decedat la vârsta de 133 de ani in iulie 1993. El a fost înscris in cartea recordurilor „Guiness Book” nu datorita vârstei si nici pentru ca la vârsta de 80 de ani s-a casatorit pentru a patra oara, ci pentru ca incepand cu acea varsta a devenit tata a 9 copii. Daca o sa calculaţi ca pentru fiecare copil e nevoie de 9 luni plus un an pentru alăptare si inca un an pana la urmatoarea sarcina, o sa rezulte ca acest barbat a devenit tata si după vârsta de 100 de ani. Acesta a fost motivul pentru care a fost înscris in cartea recordurilor „Guiness Book”.
Aşa ca sa nu va scadă moralul baieti deoarece mai este o speranţa !
                      
 Iar acum putina stiinta !

In noiembrie 1993, in Arizona, s-a efectuat un experiment foarte interesant. Trei cupluri au petrecut 3 ani in izolare unde se hrăneau cu alimente si hrana sănătoasa, inspirau aer curat si beau apa curata fara impuritati. Când s-a încheiat experimentul, au fost examinaţi de medicii gerontologi din Universitatea Californiana din Los Angeles. Toate datele analizelor sângelui si a altor funcţii vitale ale organismului au fost introduse in computerul Universitatii din Los Angeles. Prognoza computerului a fost următoarea: daca aceşti oameni ar continua sa  trăiască in acest regim, atunci ei ar putea trai pana la vârsta de 165 de ani. Si toate acestea demonstrează ca sa traiesti 120-140 de ani e posibil. Astăzi longevitatea medie a oamenilor este de 75,5 ani iar longevitatea medie a unui magistru sau medic este de doar 58 de ani. Aşa ca, daca doriţi sa castigati de la viata inca 20 de ani (statistic vorbind), nu intraţi la facultatea de medicina.
 Sunt doua lucruri esenţiale care trebuie urmărite pentru a face parte dintre longevivi. Daca intr-adevăr doriţi sa ajungeţi pana la vârsta de 100-140 de ani este foarte important sa:
-   In primul rând trebuie sa va feriţi de pericole, sa nu calcati pe „grenade”, adică sa va feriţi de pericolele pentru care nu merita sa riscaţi. Desigur, daca jucaţi ruleta ruseasca, fumaţi, beţi, va avantati spre mijlocul autostrăzii cu mare viteza in timpul orei de vârf, atunci puţine şanse aveţi sa ajungeţi la vârsta de 120 de ani. Toate acestea suna hazliu caci nici nu va imaginaţi ca mii de oameni mor din aceasta cauza anual. Si eu vreau ca voi sa va ganditi asupra acestui lucru. Cu alte cuvinte, daca aveţi ocazia sa preintampinati boala, in special aceea incurabila, trebuie neapărat sa va folosiţi de ea. 
-   In al doilea rând  voi trebuie sa faceţi numai acele lucruri care va fac bine. Organismului dvs. le sunt necesare 90 suplimente nutritive: 60 minerale, 15 vitamine, 12 aminoacizi de baza si proteine si 3 acizi graşi. In total 90 suplimente in dieta zilnica. In caz contrar, in organismul dvs, vor apărea bolile cauzate de insuficienta acestora. Astăzi despre aceste lucruri scrie in ziare, se vorbeşte la TV si la posturile de radio. Medicii discuta permanent cu noi despre aceste lucruri numai ca nu datorita obligaţiei profesionale ca medic. Sa nu credeţi ca medicii sunt aceia care cer revistelor sa publice aceste materiale, nu. Acest lucru se întâmpla deoarece aceasta informaţie contribuie la vânzarea revistelor. 
Articolul meu preferat a apărut in revista „Times” in data de 06.04.1992 si daca nu l-aţi citit va recomand insistent sa faceţi rost de acest articol din orice biblioteca, sa faceţi câteva xerox-uri si sa le atarnati pe uşi, pe frigider si la baie. In acest atotcuprinzător reportaj se spune ca vitaminele sunt in stare sa stagneze cancerul, bolile cardiovasculare si acţiunea distrugătoare – imbatranirea.  In acest articol de 6 pagini este doar o singura fraza negativa spusa de medicul căruia autorul reportajului i-a adresat următoarea întrebare: ”Ce părere aveţi despre vitamine si minerale, ca suplimente alimentare pentru hrana noastră ?” Si  iată ce răspunde acest medic: „Folosirea vitaminelor nu aduce nici un folos”- părerea medicului Victor Huby- profesor al Scoliii de Medicina Manksinai, „...toate vitaminele si mineralele ca suplimente fac doar ca urina noastră sa fie mai scumpa” Daca am traduce aceste cuvinte pe intelesul tuturor atunci rezulta ca noi mergem afara (urinam) dolari, adică cheltuim dolarii fara nici un folos. Si daca aceasta s-a publicat înseamnă ca este ceva.  Dar iată ce aş vrea sa spun referitor la acest lucru după ce am efectuat 17.500 de autopsii la 14.500 de diferite animale din toata lumea si la 3000 de oameni care intotdeuna doreau sa fie sanatosi, personal avand copii si nepoţi: „Daca nu investeşti in tine însuti minerale si vitamine atunci vei investi in bunăstarea oamenilor din domeniul medicinei” 
Eu sunt ferm convins de faptul ca noi contribuim la imbogatirea medicilor. In perioada dintre anul 1776 si cel de-al doilea război mondial, SUA a cheltuit aproape 8 miliarde $ pentru menţinerea sanatatii, pentru cercetările stiintifice din domeniul sanatatii. Acum insa pentru studiile in domeniul sanatatii se cheltuiesc 1,2 miliarde $ anual si tot nu e suficient. Si fiecare vrea ca asistenta medicala sa fie gratuita. 
Eu vreau sa va spun ca daca noi am folosi in gospodăriile agricole, mai concret in fermele pentru creşterea si inmultirea animalelor, sistemul din medicina de tip uman, piftelele dvs. va vor costa 275 $ pentru 0,5 kg de piftele, iar daca dvs. va veţi folosi de sistemul gospodăriilor agricole care la noi foloseşte in zootehnie asigurarea unei familii de 5 persoane ar fi de 10 $ pe luna. Aşadar puteţi sa faceţi alegerea. Eu sunt sigur ca, deoarece noi contribuim la imbogatirea medicilor prin intermediul asigurărilor, taxelor guvernamentale, la fel si ei noua ne datorează cate ceva. Ei ar trebui sa ne trimită măcar scrisori cu caracter informaţional despre rezultatele ultimelor cercetări (descoperiri) medicale.  Măcar unul dintre dvs. prezenţi aici in sala a primit vreodată o asemenea informaţie de la medicul sau? Nu. Interesant, nu-i aşa? Insa eu am o cantitate mare de informaţii pe care ati putea s-o primiti. Vreau s-o împart cu dvs. 
1.Prima informaţie: ULCERUL GASTRIC. Unii dintre dvs. au auzit ca ulcerul gastric este cauzat de stress, insa cu 50 de ani in urma noi medicii veterinari ştiam ca ulcerul gastric la porci apare din cauza bacteriilor.
Noi nu ne putem permite o operaţie costisitoare la stomacul porcului si chiar daca ne-am fi permis atunci cotletele dvs. de porc v-ar fi costat 275 $ / 0,5 kg. Cu ajutorul medicamentului  bizmar noi am putut preîntâmpina si trata ulcerul gastric la porci fara nici o implicaţie chirurgicala.
Noi aşa am si făcut si tratamentul ne costa aproximativ 5$ pentru un porc. Este o tratare cu ajutorul bizmarului, a altor minerale si tetraciclinei. Instituţiile naţionale au declarat doar din februarie 1994 ca ulcerul gastric este cauzat de bacterii si nu de stresuri si ca poate fi tratat. Insa cercetătorii de medicina de obicei spuneau „ne arata un rezultat promitator care ar putea fi benefic”, iar acum institutele naţionale folosesc anume cuvântul „tratare” fara subantelesuri. Ei spun „tratata”  prin metoda combinării mineralului bizmar si tetraciclinei. Celor care nu ştiu ce inseamna bizmar e suficient sa intre in orice magazin alimentar sau farmacie si sa cumpere cu 2 $ o sticluţa cu un conţinut de culoare roz. Acest produs se numeşte Peptobizmar. Aşadar folosind mineralul denumit mai sus puteţi trata ulcerul gastric. Si iarasi aveţi in fata o alegere: sa va trataţi cu 5 $ sau permiteţi sa va taie. Alegerea va aparţine.
2. In continuare, care-i a doua cauza a mortalitatii la americani? Da, este o boala inspaimantatoare: CANCERUL
In septembrie 1933  la Institutul Naţional Oncologic al Scolii de Medicina din Boston in urma urmăririlor bolnavilor de cancer s-a înaintat o declaraţie despre descoperirea dietei antimicotice. Deducerile au rezultat pe baza cercetarilor care se efectuează in CHINA. Ca  regiune de cercetare a fost aleasa provincia chineza Xinai deoarece  acolo s-a înregistrat cel mai înalt nivel de îmbolnăviri de cancer. Timp de 5 ani au fost cercetaţi 29.000 de oameni. Li se administrau vitamine si minerale in doze de doua ori mai mari decât normele recomandate la americani, adică, daca doza zilnica recomandata de Vitamina C era de 60 mg, bolnavii primeau 120 mg. 
Alan Poll - omul  căruia i s-au acordat  2 premii Nobel, spunea ca, daca vreţi sa preintampinati bolile cancerigene cu ajutorul Vitaminei C, atunci trebuie sa folosiţi 100 mg zilnic. Si iată rezultatele: Medicii care se opuneau acestei idei nu erau de acord cu Allan Poll  sunt deja pe lumea cealaltă (sa le fie tarana uşoara!), iar Alan Poll traieste si petrece. El are 96 de ani, lucrează cate 14 ore/zi, 7 zile/saptamana, locuieşte la o ferma in California  si preda la Universitatea californiana din San Francisco. Dvs. va ramane sa alegeţi: sa ascultaţi de sfatul medicilor decedaţi sau sa tineti cont de părerea dr. Poll. Aşadar e normal sa primeşti Vitamina C in cantitate dubla, Vitamina A in cantitate dubla. Nu se întâmpla nimic rău. La fel de important e sa primeşti si Zinc, Riboflavina, Molibden, Calciu, etc.
Insa o grupa de substanţe este extrem de importanta: Vitamina E, Beta-carotenul si Seleniul. Aceste 3 elemente trebuie primite in doza dubla zilnic. Daca prin aceasta o sa aveţi numai 50 % beneficii, deja e bine. In grupul pacienţilor cărora li se administrau vitamina E, Beta-carotenul si Seleniul timp de 5 ani mortalitatea in toate cazurile a scăzut cu 10%, adică 10 oameni din fiecare 100 de bolnavi care erau condamnaţi la moarte au supravieţuit, iar in situatia bolnavilor de cancer care urmau sa moara si au primit aceste 3 componente, 13 din 100 au supravieţuit.
In provincia Xinai predominau bolile de cancer stomacal si al tractului digestiv. Dintre bolnavii care au luat parte la experiment au supravieţuit 21 de oameni din 100. 
Si in acest caz medicul dvs trebuia sa va trimită aceasta informaţie, daca nu dorea sa-si asume răspunderea atunci putea măcar sa va informeze ca sa puteţi alege singuri. Din acest motiv un asemenea comportament fata de pacienţi mi se pare pur si simplu ridicol, iar pe de alta parte este o dovada a indiferentei din partea lor. 
3. In continuare ARTRITA
Din septembrie 1993 in Institutul de medicina Harward si in Spitalul din Boston s-au efectuat tratamente cu proteine de găina asupra bolnavilor cu articulaţiile tumefiate in urma artritei. Erau selectaţi bolnavii cei a caror stare nu se imbunatatea in urma tratamentului medicamentos. Acestor bolnavi li se administrau injecţii de aspirina, mezotrixida, prednisolon, cortizon, diferite metode  ale fizioterapiei. Unicul lucru care rămânea de făcut era intervenţia chirurgicala pentru înlocuirea articulaţiei. Atunci eu am spus ”Asculta-mă un pic, aceşti oameni au suportat dureri atât de mult timp si daca ei vor fi de acord sa sufere inca 90 de zile, doar 3 luni, eu voi face un mic experiment care ar putea sa-i ajute” Au fost de acord 29 de oameni. Aceşti 29 de oameni pentru care toate posibilitatile au fost epuizate, au fost supuşi următorului tratament: li se dădea in fiecare dimineaţa cate o linguriţa plina cu cartilaj de găina, maruntit, amestecat cu suc de portocale.
Toţi pacienţii erau sub urmărirea Scolii de medicina Harward. După 10 zile toate  durerile si simptomele au dispărut; după 30 de zile ei isi permiteau deja cate ceva, iar după 3 luni funcţiile articulaţiilor s-au restabilit total.
Iar acum o sa  radeţi un pic. Partea comica este legata de părerile doctorului care efectua aceste cercetări in şcoala de medicina din Harward. El a numit cartilajul de găina medicament deoarece o anumita premisa ajuta la tratarea bolii si ar trebui sa fie prescris de către medici.
Se putea observa cu ochiul liber ca creierul lui începea sa numere obsedant „….300 $ capsula si doar 25 de pacienţi ….” s.a.m.d.
Dar daca nu aveţi chef sa va complicaţi cu toate astea puteţi merge la farmacie sa cumparati direct produsul pe baza de cartilaj. Femeile cunosc foarte bine acest produs. Este folosit pentru întărirea unghiilor si a parului. Componentul de baza este cartilajul de vita, care la rândul sau este substanţa care imbunatateste si intareste considerabil cartilajul si oasele. Preparatul este compus din cartilajul si ligamentele cornutelor si daca dvs. o sa folosiţi cate o jumătate de linguriţa zilnic cu suc de portocale in corelaţie cu MINERALE COLOIDALE, pai sa stiti ca data viitoare când voi veni aici, veti urca pe scara si veti incepe sa mă pupaţi si sa ma strangeti in braţe, daca cumva va veti mai aminti de artrita.
4. Cine dintre voi a auzit de boala ALZHEIMER ? (dementa senila – cu pierderea memoriei). Acum toţi ştim de ea dar când eu eram copil aceasta boala pur si simplu nu exista.
Insa acum este una din bolile răspândite  care apare la 1 om din 2. Datele sunt suficient de inspaimantatoare. Cum sa depistam si sa tratam boala Alzheimer in stadiu incipient la animale?
Imaginaţi-va ce pierderi ar avea fermierii daca scroafa ar uita de ce s-a apropiat de troaca? Din acest motiv in zootehnie de aceasta problema au început sa se ocupe inca cu 50 de ani in urma. Iar acest lucru il făceau cu ajutorul dozelor mari de vitamina E. Voi trebuia  sa primiţi o scrisoare de la medicul dvs. in iulie 1992, deoarece Şcoala Californiana de Cercetare Stiintifica a Universitatii San Diego a inaintat un anunţ in 1992 precum ca vitamina E incetineste pierderea memoriei in cazul bolii Alzheimer. Si in aceasta problema  ei au rămas cu 50 de ani in urma fata de medicina veterinara.
Poate de aceea ar fi mai bine sa mergeţi la un veterinar.
5. Iar acum spuneţi-mi va rog, cine dintre dvs. a avut aşa  o problema neplăcuta ca PIETRELE LA RINICHI ? Da, iată ca vad câteva  mâini ridicate. Bine. Spuneţi-mi de ce anume v-a spus medicul sa va feriţi  in dieta dvs. in primul rând? De calciu si de orice fel de produse lactate ce conţin calciu, pentru ca exista credibilitatea ca anume, calciul depus in rinichi provine din calciul din „produsele care le foloseşti in alimentaţie”. De fapt calciul din rinichi apare din propriile dvs. oase. Când simţiţi deficitul de calciu chiar atunci se formează pietrele la rinichi. Cu 100 de ani in urma noi ştiam deja ca pentru a preîntâmpina apariţia pietrelor la rinichi la animalele domestice era necesar sa le dam cat mai mult calciu, magneziu si bor. Taurii, berbecii, bovinele pentru lapte au o astfel de anatomie ca atunci când se îmbolnăvesc de aceasta boala mor imediat. Insa la noi când apar pietrele la rinichi iţi vine sa mori de durere.
Noi ştim cum sa preîntâmpinam aceasta boala. Voi trebuia sa primiţi de la medicul dvs. o scrisoare inca din anul 1993 si in acea scrisoare trebuie sa se vorbească despre faptul ca, CALCIUL MICSOREAZA RISCUL DE FORMARE A PIETRELOR LA RINICHI.
Au fost studiaţi aproape 4000 de pacienţi, impartiti in 5 categorii. In grupul care primeau cea mai mare cantitate de calciu nu s-a înregistrat nici un caz de pietre la rinichi. Mai tineti minte, eu va spuneam ca medicii trăiesc pana la 58 de ani, iar noi oamenii de rând (pacienţii) pana la 75,5. Deci grupul de oameni profesionisti care va spun cum sa traiti si susţin ca voi nu trebuie sa folosiţi sare, cofeina, sa nu mancati unt, ci margarina, sa nu faceţi diferite prostii, mor la vârsta de 58 de ani, in timp ce oamenii in varsta de 120-140 de ani isi pun in cana de ceai o bucata de piatra de sare si beau cate 4 căni zilnic, adică folosesc cate 4 bucati de sare/zi, prepara mâncarea in unt topit in loc de ulei de măsline  si trăiesc pana la 120 de ani. Oare voi o sa-i credeţi pe cei care trăiesc pana la 58 de ani? E alegerea voastră!
6. Si cu atât mai mult eu ii respect pe unii dintre ei. Intre aceşti oameni e doctorul Stupre Cartred. El are 38 de ani, este medic de familie si se ocupa de problema anevrismului. Aceasta  e tumefierea arterei slăbite din cauza pierderii elasticitatii ţesutului. In anul 1957 noi am aflat ca motivul aparitiei anevrismului este insuficienta de Cupru in organism. Noi atunci lucram asupra proiectului unde urmăream 200 mii de curci. Acestora li se dădea o raţie speciala in care erau incluse 90 de substanţe nutritive, in primele 13 saptamani murind exact jumătate. Mărind de 2 ori doza de Cupru in raţia alimentara, fermierii au crescut 500 mii de curci si nici una nu a murit din cauza anevrismului. Acest experiment a fost efectuat pe cobai pisici, câini, porci si alte animale. Si noi am ajuns la concluzia ca deficienta de cupru  este motivul aparitiei acestei boli.
CHELIA timpurie este primul simptom al faptului ca aveţi INSUFICIENTA DE CUPRU IN ORGANISM. Pielea devine mai ridata deoarece se dereglează elasticitatea ţesuturilor. Apar cearcăne la ochi, linii pe fata si incepeti  sa semanati cu o pruna uscata. In afara de aceasta exista inca o problema cum ar fi dilatarea varicoasa a  venelor, acest fapt datorindu-se dereglarii elasticitatii ţesuturilor, tot organismul începand sa atârne pe mâini, piept, burta, obraji. Si voi mergeţi la cosmetician ajungând la operaţie plastica. De fapt mai practic si mai sigur ar fi sa primiţi minerale coloidale.
Iar acum o sa va fac cunostinta cu un alt medic – Martin Carter. El a decedat  la varsta de 57 de ani. El a primit titlul de vraci in Şcoala de medicina Harward si titlul de doctor in medicina in Yale. Când i-au făcut autopsia s-a dovedit ca moartea i-a fost cauzata de anevrismul aortei, el murind din cauza unui deficit de cupru. Si acesta avea urina nu prea „scumpa”.
Iată un alt exemplu: Un avocat foarte vestit din Detroit, Elen Djoree a murit la 44 de ani. Ea frecventa unul din cele mai moderne cluburi sportive (stiti acum toate femeile doresc sa aibă oasele cele mai rezistente cu puţine cheltuieli). Cu toate acestea ea tot a decedat din cauza anevrismului. După rezultatul autopsiei, simptomele aduceau aminte de paralizii sau hemoragii. Cauza acesteia este tot deficitul de Cupru. Si ea avea urina „ieftina”. 
7. Sora este una din cele mai vestite personalitati ale medicinei din Boston. Cartile lui conţin diete pentru scăderea in greutate. El a scris aceste carti pentru cei in vârsta de 20 de ani si mai mici, insa el a murit la vârsta de 40 de ani. Aţi dori oare sa urmaţi exemplul si dieta acestui om? El a murit la vârsta de 40 de ani din cauza cardiomiopatiei, boala aparuta datorita deficitului de Seleniu. Unii fermieri vin pur si simplu la magazinul unde se vinde hrana pentru animale si cumpăra Seleniu injectabil sau pastile pentru animale ca sa preîntâmpine aceasta boala. Doctorul Stuart Burker, omul care a scris 5 carti despre produsele alimentare, a murit la vârsta de 40 de ani din cauza deficitului de Seleniu din hrana sa. Si el avea urina „ieftina”. Credeti-ma, voi puteţi sa preintampinati cardiomiopatia doar cu 10 cenţi/zi si daca nu stiti acest lucru sunteţi pur si simplu nişte prostuţi. Ce fel de oameni sunteţi voi daca nu doriti sa primiţi seleniu de 10 cenţi/zi ca sa va salvaţi propria viata?
Mulţi dintre voi poate o cunosc pe aceasta doamna ce se numeste Iheil Clark, in vârsta de 47 de ani, ea fiind cardiologul general al ţinutului Saint Louise. Ia ghiciţi din ce cauza a murit? A murit de la un atac cardiomiopatic. Si voi, cu siguranţa, aţi văzut nu o data, cum vacile care dau lapte pierd intens o cantitate mare de calciu, ling pietrele, oasele, se străduiesc sa rumege lucrurile străine, acoperişul grajdurilor. Aceasta se numeşte Panica. Unui fermier bun ii e necesar sa asigure raţia animalelor cu minerale, in caz contrar, ele pot sa mănânce întregul grajd. La oameni acest fenomen se intalneste des. Femeile gravide se diferenteaza, cum ştim cu toţii, prin aceea ca ele tot timpul doresc ceva. Inghiontindu-si soţii ele spun: ”Trezeşte-te, vreau inghetata cu castravete murat”. Acest fapt se întâmpla deoarece pruncul ia din organismul mamei mineralele de care el are nevoie. 
Un mic sfat: uitaţi-va la mâinile dvs. si daca o sa vedeti pe ele pete de culoare roz aceasta denota deficitul timpuriu de seleniu. In cazul dereglării incepeti sa primiţi seleniu COLOIDAL timp de 6 luni. Totul va disparea. In acest timp de 6 luni o sa scapati definitiv de aceasta afecţiune. Daca petele vor disparea de pe exteriorul pielii înseamnă ca vor disparea si de pe organele interioare, creier, inima, ficat si rinichi. 
8. Dar la care dintre voi este coborat nivelul de zahar din sânge cu aproximativ 10%?. Probabil aţi avut ocazia sa vedeţi copii care sunt innebuniti dupa dulciuri. Deficitul de crom si vanadiu duce la conţinutul scăzut de zahar in sânge. Daca nu vom acorda atenţie acestui fapt, atunci vor exista toate premisele pentru a se dezvolta boala cunoscuta de toţi sub numele de diabet. In ceea ce priveşte deficitul de minerale din organism acesta se manifesta intr-un sir de cazuri (inclusiv de chelie la barbati) chiar la mulţi dintre cei prezenţi datorita deficitului de Plumb. Iar daca nu suplimentaţi acest deficit atunci începe sa cedeze timpanul urechii. 
9. Urmează deficitul de Bor in organism. Femeile trebuie sa respecte si sa cunoască Borul. El ajuta la menţinerea in oase a calciului utilizat, preintimpina osteoporoza. Borul ajuta la secreţia estrogenului, iar barbatilor la prelucrarea testosteronului.  Daca nu utilizaţi o cantitate suficienta de Bor, voi doamnelor veti suferi foarte mult in timpul menopauzei, suportând toate consecinţele neplăcute ale acestei perioade. Iar barbatii in cazul neajunsului de testosteron, in genere, vor da de dracu’ deoarece ii paste impotenta timpurie. 
10. Primul simptom al insuficientei de Zinc in organism se manifesta prin pierderea simtului olfactiv si simtului gustativ, când barbatilor nu le place hrana preparata de soţie si se plang ca nu-i simt gustul: „Cum, eu am petrecut toata ziua la bucătărie ca sa prepar un prânz delicios si nici măcar nu mă saruti pentru asta?”, „Interesant, eu am intrat in bucătărie si nu am simţit nimic”. Aceasta se produce datorita insuficientei de Zinc.
 In experimentele de laborator asupra animalelor s-a dovedit ca sunt necesare aproximativ 7 minerale pentru mărirea de 2 ori a longevitatii lor. Mai tineti minte ca eu va spuneam ca noi avem nevoie de 90 de elemente nutritive: 60 minerale, 15 vitamine, 12 aminoacizi si 3 acizi graşi? Noi avem un noroc extraordinar deoarece plantele au capacitatea  de a produce aminoacizii, vitaminele si acizii graşi de care avem nevoie. Plantele sunt in stare sa facă acest lucru. Noi trebuie sa folosim in hrana noastră 15-20 de componenţi de provenienţa vegetala  zilnic, in proporţii echilibrate, corecte, pentru ca sa primim aceste 90 de elemente. Teoretic e posibil, insa majoritatea americanilor nu fac acest lucru. Americanul mediu socoate ca daca el a mâncat putini cartofi in forma de cips-uri, el a umplut norma leguminoasa zilnica. E necesar sa facem acest lucru corect. Aşadar neluand in seama faptul ca e posibil teoretic, practic, putini dintre noi primesc cantitatea necesara de vitamine, aminoacizi, acizi graşi in corelaţia necesara, in dieta noastră. Si de aceea, daca va e scumpa viata aşa cum e a mea pentru mine, a copiilor, a nepoţilor si voi trebuie, singuri, sa aveţi grija sa primiţi cantitatea necesara de vitamine, aminoacizi, acizi graşi. In caz contrar, daca nu veti face acest lucru, eu nu garantez ca veti trai pana la 120-140 de ani. 
O alta istorie o constituie mineralele. Cu acestea e o istorie tragica deoarece vegetaţia deja nu mai conţine minerale sub nici o forma. Ele nu mai sunt de găsit in sol si nici in plante. Noi am pregătit pentru dvs. o copie a actului Senatului SUA, actul 264 din cea de-a doua serie al celui de-al 74-lea Congres. In el se spune ca, conţinutul de minerale in solul fermelor noastre este total sărăcit si de aceea roadele strânse de pe câmp, fie ele cereale, legume, fructe, nuci, etc., nu conţin minerale. Oamenii care nu folosesc aceste produse, capata automat bolile legate de insuficienta mineralelor si unica metoda de a preîntâmpina si trata- este aceea de a folosi in hrana suplimentele minerale. Aceasta se spune in actele semnate de Congresul SUA in anul 1936. S-a schimbat oare situaţia de astăzi spre bine? Nu. Nu e mai bine. Din păcate e mai grav. Iar cauza este in aceea ca fermierii imbogatesc solul numai cu natriu, fosfor si calciu. Trei componenţi in diferite corelaţii si echilibre. Si nimeni nu-l va obliga pe fermier sa adauge acolo 60 de minerale deoarece de ele nu depinde cantitatea roadei. De aceea, de fiecare data, când strângem roada, adică plantele care absorb din sol mineralele, din mulţi „founds” la fiecare acru vor lipsi aceste minerale din sol. Si daca voi puneţi înapoi 3 minerale dar luaţi 60 situaţia ne aduce aminte de contul dvs. din banca când puneţi lunar in cont 3 $ si luaţi 60 $. Va puteţi imagina ce se va intampla cu contul dvs.! 
Eu va pot spune ca sănătatea voastră si a noastră este pe marginea prăpastiei, catastrofei,  deoarece nu mai sunt minerale in solul nostru si de aceea: noi împreuna si fiecare in parte e răspunzător de sănătatea sa si de utilizarea mineralelor.
De multe ori sunt întrebat : „Dar ce făceau oamenii acum 1000 de ani când neavand ingrasaminte cu toate acestea  trăiau mai mulţi ani? Si ce părere aveti despre egipteni, chinezi si hinduşi? Ei trăiau in jurul celor mai mari fluvii: Nil, Gange, Fluviul Galben (China) care practic se revărsa anual si inunda totul in jur. Si ghiciţi ce se întâmpla de fiecare data in timpul inundaţiilor? Apa aducea mal si nisip din munţi pe distante de mii de mile iar oamenii se rugau la Dumnezeu mulţumindu-le pentru inundaţii. 
Regele Filip, tatăl lui Alexandru cel Mare s-a casatorit cu o fetita de 12 ani, regina Cleopatra. Ea nici pe departe nu era o Elizabeth Taylor folosind cosmetica si ţoale scumpe. Era o creatura cu sanii plaţi, slaba, care nu se evidenţia prin sexualitate, senzualitate. De ce oare regele s-a casatorit cu ea? Deoarece in ţinuturile ei erau cele mai bune pământuri pentru cereale. Toţi ştiau ca soluri mai bune pentru cereale nu se găseau nicăieri in afara de Egipt, iar armata gigantica in frunte cu Alexandru cel Mare aveau de gând sa cucerească lumea. Era nevoie de faina extraordinara calitativ pentru ca soldaţii sa poată parcurge 20 de ore, sa lupte 6 ore si sa castige. Daca ei ar fi folosit cereale din soluri sărace in minerale, ei n-ar fi rezistat nici măcar 20 de minute si ar fi strigat :”Mama, ia-mă acasă!” Ei ştiau ca Egiptul este cel mai bun loc unde se pot găsi culturi de cereale. Inundaţiile asigurau solul cu minerale extraordinare si toate culturile mondiale au dat lumii aceasta arta si tehnologii care provin din aceste locuri.  Ei mânuiau cu un mare potenţial mental datorita faptului ca hrana pe care o cultivau era bogata in conţinutul mineralelor . 
Acum o sa fac următorul lucru: am sa iau  câteva minerale. Doar câteva, ca voi sa aveţi idee despre aceasta, dar ceea ce spun se refera la toate mineralele, fara excepţie. Haide sa luam cel mai răspândit mineral: CALCIUL. Deficitul de calciu este cauza a 147 de boli diferite. Uneori aceste boli sunt denumite după numele oamenilor. Exemplu: Bill Spolzi – se intampla atunci când o parte a fetei dvs. se strâmba. Aceasta nu-i paralizie. Este doar pareza nervului facial. Aceasta stare este cauzata de deficitul Calciului in organism.
OSTEOPOROZA este boala care ocupa locul 10 ca mortalitate la populaţia in vârsta, aceasta boala fiind foarte costisitoare. Operaţia pentru înlocuirea colului femural sau articulaţiei coxo-femurala costa 35.000 $ si daca este nevoie pentru ambele solduri, atunci costul ajunge la 70.000 $. Este bine daca aveţi asigurare si nu va costa nimic. 
Margaret Pich din Redford care a decedat la vârsta de 115 ani, daca tineti minte, a murit din cauza complicaţiei care a apărut in urma căderii. Animalele, din cate ştiu eu, nu au osteoporoza. Exemplu: aveţi in cireada 100 de vaci si in acest an nu aveţi nici un vitelus ca sa acoperiţi toate cheltuielile curente. Va deranjează acest lucru deoarece trebuie sa platiti pentru repararea gardului s.a.m.d. Nu aveţi vitelus ca vânzându-l sa primiţi bani gheata pentru a va acoperi cheltuielile. Sunaţi veterinarul si-i spuneţi: ”Ce se întâmpla? N-ar fi cazul sa scap de aceste vaci?”. Vine veterinarul si cercetează vacile si va informează ca vacile nu sunt de vina. Ulterior controlează taurul si trage o concluzie: „Problema e clara, taurul are osteoporoza. Cu aceasta articulaţie coxofemurala ii este complicat sa „discute” cu vacile”. Dar ca sa preîntâmpinam aceasta boala periculoasa trebuie sa-i dam fiecărui vitelus născut calciu de 10 cenţi zilnic si el niciodată n-o sa aibă osteoporoza.
Pentru profilaxia PARADONTOZEI si INFLAMAREA  GINGIILOR dentiştii paradontologi va sfătuiesc sa spalati dinţii după fiecare masa.
Ca veterinar prin mâinile mele treceau sute de mii de animale, şoareci, şobolani, iepuri, câini, oi, porci, cai, lei, tigri, ursi. Ei nu suferă de bolile gingiilor, ei nu folosesc pasta de dinţi. Au câteodată un miros neplăcut al respiraţiei dar gingiile erau sănătoase. Cauza faptului ca in zootehnie noi nu ne întâlnim cu bolile gingiilor este aceeaşi: nu au deficit de Calciu.
In continuare, problema ARTRITEI. Daca mai tineti minte, noi am vorbit deja despre cartilajul de găina si gelatina. Artrita este cauzata in proportie de 85% de osteoporoza periferiei articulaţiei osoase. 
Artrita, osteoartrita, lumbago, reumatismul obişnuit – toate sunt cauzate de osteoporoza periferiei articulaţiei osoase.
In continuare - HIPERTENSIUNEA ARTERIALA. Primul lucru care ni se recomanda de medici este sa scădem conţinutul de sare din dieta noastră. Toţi ştiu acest lucru deoarece tot timpul ne baga in cap aşa ceva. Dar sa ne amintim de vite. Primul lucru pe care-l  face fermierul este sa introducă in hrana animalelor o bucata de sare. Nici un fermier n-o sa fie asigurat economic daca n-o sa adauge o bucata de sare in hrana animalelor domestice. El o sa moara pur si simplu când o sa vadă conturile de la veterinar, o sa-si iasă din minţi. Iar noua ni se propune sa credem ca acea cantitate de sare pe care o primim in pâinea de grâu, in salata, ne e suficienta.  Nici in asta sa nu credeţi. 
Va amintiţi medicul care a trăit pana la 58 de ani, va spunea „sa nu mancati sare, sa nu consumaţi unt”, iar acei care au trăit pana la 120 de ani foloseau si sarea si untul. Incercati sa faceţi alegerea. 
Eu am luat un grup de control de 5000 de oameni cu hipertensiune si am dublat utilizarea de calciu zilnic, iar după 6 saptamani am oprit experimentul deoarece la 85 % din acest grup tensiunea s-a normalizat doar prin dublarea Calciului.
Când aceşti pacienţi care se tratau la medic, veneau la control, medicul spunea: „O, la dvs. tensiunea arteriala e in limita normala. Ce aţi făcut?” „Eu am participat la un experiment: am primit calciu in doze duble”- ii răspundea pacientul.
Următoarea problema: CONVULSIILE, SPASMUL. Va treziţi la miezul nopţii si nu puteţi sa miscati piciorul. Noi toţi am trecut prin aşa ceva.  De obicei este deficitul de calciu.
In continuare urmează  SINDROMUL POSTMENSTRUAL, o stare fizico-emoţionala, pe care o numim esterioctomie. In Institutul San Diego din California s-a propus sa se dubleze raţia zilnica de calciu si 85 % din simptomele emoţionale si fizice au dispărut de parca nici n-au fost. 
Si ultima: DURERI IN REGIUNEA LOMBARA - 85 % din americani suferă de dureri in regiunea lombara, netinand cont de faptul ca lucrează in fata computerului, încarcă maşinile sau conduc autocarele. Este o mare tragedie americana. De fapt durerea lombara este osteoporoza vertebrelor, neavand nici o importanta daca are vreo problema cu discurile coloanei. Daca discul nu are pe ce sa se tina, vertebra se micsoreaza, distrugându-se. Mai ales daca aveţi deficit de calciu si cupru.
Ultimul lucru despre care vreau sa va vorbesc este DIABETUL.
Aceasta problema e ştiuta de fiecare. Este a treia cauza a mortalitatii populaţiei in vârsta in SUA. Aceasta boala da complicaţii serioase - orbire, dereglarea activitatii renale, bolile cardiovasculare de diferite nivele, ceea ce la rândul  sau este o cauza a mortalitatii intre americani. Daca suferiţi de diabet longevitatea vieţii in medie este mai mica decât la acei care care nu au diabet. 
In anul 1957 noi am aflat in domeniul veterinar ca diabetul poate fi preîntâmpinat si tratat cu ajutorul mineralelor. Aceste date au fost publicate in revista oficiala de prezentare a stiintei in instituţiile naţionale de sănătate unde se spunea: ”Diabetul poate fi preîntâmpinat si tratat cu ajutorul cromului si vanadiului”.  Doar Vanadiul, conform datelor Universitatii Vancouver ale Scolii medicinale British Columbian e in stare sa înlocuiască insulina la diabeticii in vârsta. Sigur ca ele nu pot sa înlocuiască deodată insulina. Pentru mulţi oameni, procesul tine 4-6 luni, adică este un proces in etape, in timpul căruia trebuie administrata o cantitate de Crom si Vanadiu adecvata.
Eu personal am văzut cum lucrează acest  proces asupra a sute si sute de pacienţi.
Ar fi perfect daca as reuşi sa va conving sa primiţi aceste minerale singuri si sa nu va bazaţi pe faptul ca ele vor intra in organism prin produsele alimentare, cu atât mai mult sa depindeţi de ceea ce este scris pe cutie, pachet sau recipient. 
Exista 3 tipuri de minerale pe care ar trebui sa le cunoasteti:
1.    MINERALE METALICE – sunt acele minerale care sunt prelucrate din categoria pietrelor. Ele se asimilează doar 8-12 %, iar când ajungeţi la vârsta de 25 – 40 de ani, asimilarea lor scade pana la 3-5 %. Este foarte rău daca voi primiţi ceva de genul calciu lactic in pastile, cate 1000 mg.  Mulţi oameni folosind cate 2 tablete/zi vin la mine si îmi spun : „Doctore, eu am consumat mult calciu. Eu am auzit la emisiunea de la radio despre artrite si am consumat cate 2000 mg calciu zilnic, dar nu m-a ajutat  cu nimic, chiar s-a complicat boala”  Atunci il întreb: „Specificati-mi ce fel de calciu ati primit?” Imi răspunde: ”Gluconolactat de calciu sau calciu gluconic” Tocmai aici este greşeala deoarece doar 250 mg din acest calciu este calciu metalic, iar celelalte 750 mg sunt lactoza si zahar lactic. Si daca luam in considerare ca organismul dvs. asimilează doar 10 % din aceasta cantitate, deci 10 % din 250 mg inseamna 25 mg, iar daca ingeraţi 2 tablete voi primiţi nu 2000 mg ci 50 mg. Rezulta ca pentru a primi cantitatea necesara de calciu trebuie sa consumaţi 90 de tablete zilnic, cate 30 de tablete la fiecare masa.  Si nu uitaţi si de celelalte 59 de minerale.
2.    In anii 60 in gospodăriile producătorilor alimentari au început sa se folosească MINERALE CHELATIZATE. Aceste minerale sunt minerale metalice chelatizate cu aminoacizi, proteine sau enzime, care înglobează atomul metalic. Acest tip de minerale chelatizate au o putere mai mare de  absorbţie,  pana la 40 %.  Acum, din aceasta cauza, producătorii alimentari s-au aruncat la aceasta idee. 
3.   A treia forma de minerale, sunt MINERALE COLOIDALE. Ele au cea mai înalta asimilare. Cred ca observaţi ca absorbţia ne interesează cel mai mult. Mineralele coloidale se asimilează in proporţie de 98 %, ceea ce depaseste de 2,5 ori asimilarea mineralelor chelatizate si de 10 ori mai mult decât cele metalice. Mineralele coloidale se găsesc numai in stare lichida si in particule foarte mici, de 7000 de ori mai mici decât globulele roşii (eritrocitele). Fiecare particula de mineral e încărcata cu sarcina negativa, iar invelisul pereţilor intestinului e încărcat pozitiv, formându-se astfel un câmp electromagnetic care concentrează aceste minerale in jurul pereţilor intestinului. Toate împreuna dau acel procent de 98 % de asimilare. 
    Plantele joaca un rol foarte interesant in formarea mineralelor coloidale. Ele transforma in ţesuturile lor mineralele metalice in minerale coloidale. Folosind aceste plante, noi aducem aceste minerale in organismul nostru si le folosim (asimilam). Dar aşa cum in sol nu sunt minerale metalice, plantele noastre, roadele noastre nu au in conţinutul lor o cantitate suficienta de minerale.
Toţi longevivii care au trait 120 –140 de ani au multe lucruri in comun intre ei. Ei toti trăiesc la altitudine de 8000 – 14.000 founds deasupra nivelului apei. Ei au anual doar doua dimineţi de precipitaţii si practic nu ploua, nu ninge de loc. Sunt regiuni foarte uscate. Cum fac ei rost de apa potabila si pentru irigatii? De la zăpezile din munţi care se topesc. Apa care curge de sub aceşti gheţari nu e la fel de curata si transparenta ca o apa arteziana. Daca umplem un pahar si ne uitam la la ea aceasta are o culoare alb-gălbuie sau alb albăstruie. Ea conţine de la 60 pana la 72 de minerale.
        Raul Titi-Kaka este supranumit „laptele gheţarilor”. Locuitorii folosesc aceasta apa numai ca apa potabila, primind 8-12 %  din capacitatea de asimilare a  mineralelor.  Dar ceea  ce este mai important este faptul ca ei iriga solul cu aceasta apa an de an, recolta după recolta, generaţie după generaţie si nu au diabet, boli cardiovasculare, hipertensiune, artrita, osteoporoza, cancer, cataracta, glaucom, copii nou nascuti cu malformaţii, nu au închisori, nu au narcomani, nu au impozite, nu au medici si ei trăiesc 120-140 de ani fara boli. Ce credeţi despre importanta acestor minerale?

        DE FIECARE DATA CAND INTR-O ZI NU PRIMITI ACESTE MINERALE VOI VA SCURTATI VIATA CU CATEVA ORE SI CHIAR CU CATEVA ZILE !!!!!!
           

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu


Large Visitor Globe