Sursa: Max-Planck-Gesellschaft
Procesul de imbatranire se produce inevitabil atat la oameni cat si la alte animale. Oricum, speranta de viata variaza foarte mult intre specii. Cercetatorii au gasit acum un posibil mecanism general care sa poata explica diferentele de longevitate. Ei au investigat date din istoria vietii a aproape 1400 de specii de pasari si au gasit ca speranta de viata variaza considerabil pe tot pamantul, cea mai mare parte a acestei variatii poate fi explicata prin masa corporala si de diversitatea pradatorilor locali. Cercetatorii pot comfirma o predictie a teoriei evolutiei clasice a imbatranirii care a fost propusa mai mult de 50 de ani in urma.
Este bine cunoscut ca organismele au o speranta de viata foarte variabila. Indiferent ca sunt pesti, testoase sau chiar nevertebrate pot ajunge la o varsta de sute de ani, pestele neon pitic goby - un peste mic- are un ciclu de viata de 60 de zile. La pasari, variatia sperantei de viata se intinde de la papagali ca Kakadoo care pot trece de 100 de ani, la micuta pasare colibri Allen’s care are un ciclu de viata maxim de 4 ani, o viata mai mica de 25 de ori. Cum poate fi aceasta variatie explicata?
Teoria clasica a imbatranirii, propusa pentru prima oara de faimosul biolog evolutionist George C. Williams cu 50 de ani in urma, da un raspuns. Teoria prezice o rata a mortalitatii mai mare la animalele adulte in urma atacurilor pradatorilor, expunerea la paraziti si alte evenimente intamplatoare va fi asociata cu o speranta de viata maxima mai mica. Acest lucru se intampla deoarece sub o rata a mortalitatii extreme cei mai multi indivizi vor fi deja morti ( mancati sau rapusi de boli) inainte ca selectia naturala sa poata interveniasupra mutatiilor rare care cauzeaza o imbatranire sanatoasa. Teoria a fost de atunci dezvoltata si testata intr-un numar de studii comparative. Rezultatele contradictorii au determinat cercetatorii sa puna la indoiala validitatea sa.
Mihai Valcu si Bart Kempenaers de la Institutul de Ornitologie Max Planck din Seewiesen impreuna cu colegi din Noua Zeelanda si Elvetia au testat acum aceasta teorie utilizand o baza de date cuprinzatoare a sperantei de viata maxime la 1396 de specii de pasari, 1128 de specii salbatice si 268 de specii tinute in captivitate. Cercetatorii au folosit o harta a distributiei globale a acestor pasari, incluzand date morfologice si a ratei reproductive, si o rata estimata a pradatorilor.
Prin metoda complexa de analize statistice ei au gasit ca la speciile de pasari investigate logevitatea maxima este legata negativ cu numarul speciilor de pradatori care apar in aceasi zona geografica. Acest lucru inseamna ca, cu cat mai multe specii de pradatori sunt prezente in acelasi habitat si cu cat sunt distribuite mai uniform, scade speranta de viata a speciilor respective. Aceasta relatie sustine teoria clasica a imbatranirii, si ramane valida cand alti factori care influenteaza speranta de viata cum ar fi masa corporala etc sunt inclusi in modelul statistic. Intradevar, speciile mari traiesc mai mult, si acelea care se reproduc repede ( depun multe oua) traiesc vieti mai scurte.
Remarcabil, modelul observat arata o speranta de viata mai mare cand sunt implicati mai putini pradatori indiferent de cum a fost facuta analiza: la nivel de specie, la scara regionala ( un grup de specii intr-o anumita arie) sau chiar si cand sunt comparate bioregiuni intregi. ,, Cu rezultatele noastre a unei relatii negative intre presiunea exercitata de pradatori si longevitate care este independenta de alti factori cheie a sperantei de viata suntem capabili sa comfirmam universalitatea teoriei vechi de 50 de ani a imbatranirii pe o suprafata mare geografica” concluzioneaza Mihai Valcu, primul autor al studiului. ,, Cel putin la pasari, unde datele necesare sunt disponibile pentru multe pasari, teoria pare sa reziste”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu